Adu-mi înapoi / BringMeBack

„Adu-mi înapoi” sau mai pe româneşte 🙂 „BringMeBack”

La întrebarea pusă de către BlogalIniţiative „Cum ţi se pare ideea de a-ţi recupera lucrurile pierdute ?” nu cred că poate exista decât un singur răspuns logic: O idee excelentă. De la idee la punerea ei în practica este drum lung şi uneori întortocheat dar se pare că a fost găsită rezolvarea acestei probleme iar soluţia se numeste BringMeBack.

BringMeBack este un serviciu disponibil la nivel internațional care te ajută sa îți recuperezi lucrurile de valoare pierdute, indiferent de locul în care le-ai pierdut, în țară sau în străinătate. Serviciul functioneaza deja în cinci state europene (Germania, Elvetia, Austria, Italia și, de acum și în România) și înregistrează rate de recuperare de peste 90% din bunurile pierdute.

Ce ai face daca ai pierde un obiect care conține date importante (ex: un laptop) sau unul care are o valoare sentimentală sau daca ți s-ar rătăci cainele ? De cele mai multe ori obiectele pierdute sunt găsite de persoane necunoscute care, în lipsa oricaror informatii despre proprietar, nu le pot returna.

Ei bine, expresia „daca ți s-ar rătăci cainele” a fost cea care m-a determinat să particip la această campania şi să încerc să fac cunoscut, să popularizez acest serviciu. Sînt posesor de câine de rasă – un Jack Russel Terrier pe nume Rocco, despre care am mai scris pe blog – şi ca proprietar de câine de rasă legea m-a obligat să-i pun microcip de identificare. Eu fiind un cetăţean responsabil am urmat calea legală, am mers la veterinar şi am microcipat „animalul” din dotare.

Surpriza a venit la câteva zile când am încercat să aprofundez problema  şi am dorit să înscriu codul microcipului patrupedului meu în baza de date naţională … care este foarte dezvoltată dar lipseşte cu desăvârşire. Am continuat să cercetez problema şi am găsit câteva iniţiative private, unde puteai să înregistrezi codul microcipului, unele contra cost iar altele gratis, dar din păcate n-am găsit nimic la nivel national aşa cum ar fi fost logic şi normal.

Concluzia trasă de mine a fost deosebit de amară şi asta pentru că am constatat că legiuitorul a produs o lege schioapă, incompletă şi ineficientă. Cu ce mă ajută pe mine că am câinele microcipat ? Pentru ce am plătit microcipul şi manopera de implantare ? Am participat cu câinele la câteva expoziţii dar nici acolo nu i-a fost verificată vreodată identitatea conform codului microcipului.

Dacă pierd câinele şi nu are zgardă sau medalion inscripţionate cu datele mele de contact,  chiar dacă îl găseşte un binevoitor care este dispus să-şi piardă timpul căutând un cabinet veterinar şi încercând să descopere dacă câinele este microcipat, şansele ca eu, proprietarul, să fiu identificat sînt aproape zero. Singura şansă ar fi doar dacă găsitorul câinelui ar apela exact la cabinetul veterinar care a făcut microciparea şi  asta cu condiţia ca acel cabinet să mai existe si să păstreze evidenţa microcipurilor implantate de-a lungul timpului …

Pentru orice eventualitate o să-i comand lui Rocco un medalion de la ro.bringmeback.com şi o să înregistrez pe site numărul codului, o să stabilesc valoarea recompensei, pentru a fi cât de cât sigur că în cazul pierderii căţelului, îl voi recupera în cel mai scurt timp.

Principiul de funcţionare al acestui serviciu este simplu şi este bine explicat şi pe site-ul bringmeback.ro, de unde am preluat acest citat explicativ:

BringMeBack este un serviciu gratuit prin care va permite sa va recuperati mai repede obiectele pierdute. Sistemul se bazeaza pe marcarea obiectelor cu coduri unice BringMeBack de catre proprietari. Daca acestea sunt pierdute, gasitorul poate introduce codul de pe obiect pe site-ul www.bringmeback.com si poate afla astfel recompensa pe care proprietarul o ofera pentru returnarea respectivului obiect. Sistemul electronic transmite automat un mesaj catre proprietar si astfel, gasitorul si proprietarul pot intra in legatura si obiectul poate fi imediat returnat.

Marker-ele BringMeBack se pot utiliza pentru protejarea oricarui tip de obiecte. Marker-ele pot fi lipite de obiecte (etichete universale, folii autocolante), pot fi atasate de obiecte prin brelocuri sau pot fi inscriptionate pe obiecte (codurile unice se pot inscription pe orice fel de obiecte: telefon mobil, genti, geamantane). De asemenea, brelocurile BringMeBack pot fi atasate si la zgarda animalelor de companie si astfel, daca acestea se pierd, gasitorul il poate identifica pe stapanul acestuia imediat prin site-ul www.bringmeback.com si poate incasa recompensa pentru animalul de companie care va fi inapoiat stapanului sau.

Adu-mi înapoi / BringMeBack chiar este o alternativă foarte bună pentru a-ţi maximiza şansele de recuperare a unui obiect sau chiar a animalelor de companie pierdute şi în plus este atât de simplu încât acum mi-e puţin ciudă pentru că nu mi-a venit mie această idee extraordinară.

BringMeBack

UPDATE – Mi-a venit medalionul pentru Rocco aşa că imediat am înregistrat codul pe site si apoi l-am ataşat de zgardă. Acum sper ca Rocco să nu se piardă niciodată dar chiar dacă se va întâmpla aşa ceva, acum am o speranţă în plus că-l voi regăsi.

BringMeBack-Rocco

Latest Comments

  1. albinuta veninoasa 26 decembrie 2012
  2. irina 27 decembrie 2012
    • D-Petre 28 decembrie 2012
  3. Pingback: Sfârşit de an « Iulia Radu 28 decembrie 2012
  4. Pingback: Castigatori campanie "BringmeBack" 9 ianuarie 2013
  5. D-Petre 9 ianuarie 2013
  6. Pingback: Doi ani de blogăreală - D - Petre 10 august 2018

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.