Armamentul multimedia

După abandonarea mijlocului de transport, toţi trei am abordat cu destulă reticenţă următoarea porţiune de traseu, care ducea spre locul unde doream să ajungem întregi şi nevătămaţi. Comunicam mai mult prin semne şi ne strecuram cu prudenţă, în linişte spre depozitul unde speram să ne putem completa arsenalul pentru că nu se poate să te prezinţi la un astfel de eveniment fără să te dotezi cu cele mai noi modele de armament, capabile să facă faţă confruntărilor din nemiloasa şi cruda realitate … Cred că am văzut prea multe filme de acţiune în ultimul timp şi imaginaţia a început să-mi joace feste sau e doar efectul de moment, al titlului probei 🙂 . De fapt, după ce am lăsat maşina în parcare, am pornit, împreună cu cei doi amici,  spre raionul multimedia al unui supermaket pentru a alege un cadou de casă nouă pentru mai tânărul nostru prieten, mutat recent într-o locuinţă nouă, împreuna cu soţia şi cu fiul său.

Pentru început am ales un monitor Asus PA246Q  de 24″ – suficient de mare ca să poată viziona filmele în bune condiţii mai ales că monitorul acesta are rezoluția reală : 1920×1200 şi e perfect pentru redare în full HD 1080P. Dacă tot am vorbit de filme, a început să ne facă cu ochiul o cutiuţă simpatică peste care trona chiar şi o  telecomandă, aşa că am început să o privim mai îndeaproape şi am descoperit rapid avantajele unui dispozitiv multimedia numit O!Play Gallery . În primul rând am aflat că poate reda toate formatele uzuale video, foto şi audio (dar deocamdată ne interesa doar partea vizuală pentru ca la partea audio trebuie sa căutăm ceva mai dedicat pentru că soţia amicului nostru are o ureche muzicală ceva de speriat şi chiar îi place să asculte muzică în condiţii cât mai bune) , am mai aflat că, pe lângă porturile USB2.0 are şi un port USB3.0 pentru transfer rapid de fişiere, că are posibilitatea ataşării unui hard disk de 3,5″ – pe care să tot stochezi muzică si filme –  şi chiar se poate conecta la internet pe cablu sau Wi-Fi ca să poţi viziona vidoclipurile preferate cât mai rapid si uşor. Am fost toţi trei de acord că  la capitolul vizual „cutiuţa minune” rezolvă toate problemele aşa că am trecut la partea audio, unde am ales, fără să stăm prea mult pe gânduri, un DAC extern în toată regula şi anume ceva pe care orice audiofil şi l-ar dori – Asus Essence One – sau  altfel spus, sunet la superlativ şi despre care chiar nu am de gând să vă plictisesc cu numarul de ieşiri balansate sau nebalansate sau cu tipurile de intrări aşa ca o să vă spun doar, că toate aceste intrări şi ieşiri de semnal sânt aurite pentru a nu influenţa în mod negativ puritatea şi claritatea sunetului.

Şi pentru că am cam terminat cu alegerile pentru partea „matură” a familiei amicilor , am zis să-i facem o bucurie şi copilului lor (pe care la cei 15 ani ai lui îl tot tachinăm spunandu-i < ăla micu’ >) şi să-l dotăm cu ceva nou, aşa că i-am ales şi lui o pereche de căşti Asus R.O.G. Vulcan Pro Gaming iar ca să nu rămână cu căştile în mână şi să poata să se joace fără să-şi deranjeze părinţii, am mai pus în coşul de cumpărături şi un notebook ASUS-LAMBORGHINI VX5,  de pe care sper că la anul – după ce va împlini 16 ani –  va scrie şi el articole pentru viitoarele concursuri organizate de PCNews aşa cum am scris eu acum, pentru etapa nr. 19 a concursului SuperBlog 2011.  Lamborghini