Arme cu aer comprimat – GENERALITĂŢI

         Conform Legii 295/2004, privind regimul armelor şi al muniţiilor, armele cu aer comprimat se încadrează în categoria  – arme şi muniţii neletale – arme şi muniţii destinate pentru un scop utilitar sau pentru agrement, confecţionate astfel încât, prin utilizarea lor, să nu se cauzeze moartea persoanelor.

Conform clasificării din punct de vedere al destinaţiei, armele cu aer comprimat  se incadrează la  –  arme de tir – arme destinate practicării tirului sportiv, omologate sau recunoscute în condiţiile prevăzute de lege; iar din punct de vedere constructiv  armele cu aer comprimat sau gaze sub presiune – sânt arme care, pentru aruncarea proiectilului folosesc forţa de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub presiune aflate într-o butelie / recipient.

Cumpărarea, deţinerea şi utilizarea armelor cu aer comprimat sânt reglementate de aceeaşi lege – 295 – cu toate modificarile aparute dupa publicarea ei – ultimile modificare au apărut in Iulie 2011.

          Pentru că în lege e un fel de varză între armele de foc destinate tirului, armele de autoaparare si armele cu aer comprimat, nu mă voi referi acum  la neclarităţile pe care le induce legea, lasând mult loc de interpretare – interpretare întotdeauna în devavoarea deţinătorului de arme cu aer comprimat;  sper ca în măsura timpului disponibil să revin cu comentarii privind ultimile modificări aduse acestei legi dar asta doar după apariţia normelor metodologice de aplicare pentru că au mai fost cazuri când prin normele de aplicare a cam fost schimbat sensul legii.

Despre tipurile constructive ale armelor cu aer comprimat găsiţi mai multe amanunte in urmatoarele trei articole numite : Arme cu aer comprimat – scheme de principiu 1,  Arme cu aer comprimat – scheme de principiu 2   şi  Arme cu aer comprimat – scheme de principiu 3.

 Nu o sa găsiţi aici, articole despre armele de autoapărare – acele pistoale cu gaze sau cu bile de cauciuc pentru că nu mă interesează subiectul absolut deloc. Interesul meu este canalizat spre armele cu aer comprimat, pistoale şi puşti, cu predilecţie spre puştile folosite la competiţiile de Field Target atât modelele spring piston cât şi PCP-uri.

Voi prezenta în următoarele articole câte ceva despre calibrele şi munitia folosită la armele cu aer comprimat, apoi sistemele de ochire clasice precum şi lunetele.  

O să fie şi un articol în care o sa încerc să sintetizez prevederile legale privind procurarea / cumpărarea, deţinerea, utilizarea şi înstrăinarea armelor cu aer comprimat  dar asta după ce o sa reuşesc să conspectez  ultimile modificări apărute în legislaţia din domeniu şi anume Legea nr. 117/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, aplicabilă din 27 Iulie 2011.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.