Declaraţia nesimţirii

Imagine:Bogdan Iordache/Mediafax FotoLuni, 23 Ianuarie a fost externat Mircea Lucescu din spital iar televiziunile bineînţeles că au fost acolo. La întrebările unor jurnalişti Il Luce a făcut, cu dezinvoltură şi ironie  o declaraţie de-a dreptul nesimţită.

La întrebarea dacă va mai conduce maşina a răspuns cu o nonşalanţă vecină cu nebunia  – „Voi mai conduce, de ce nu?”  (după ce în toată această perioadă mulţi apropiaţi ai lui au spus că e o catastrofă la volan şi că mai bine nu ar mai conduce niciodată) iar apoi Lucescu a dat cu mucii-n fasole rău de tot spunând destul de ironic  – „Cu accidentul… Îmi pare rău că am lovit un tramvai care staţiona”.

Păi bine mă idiotule, dacă vatmanul frâna  (ca să nu lovească un sofer tâmpit care, trecând peste o linie continuă a ajuns pe liniile de tramvai unde chiar nu avea ce căuta)  şi tramvaiul deraia sau accidenta câtiva călători era mai bine ?

Din păcate se vede că unora succesul le dăunează grav mai ales la sănătatea mintală.  Ca jucător şi ca antrenor,  jos palaria dar ca om nu e decât un gunoi lipsit de caracter şi de bun simţ.

Permisul nu-l are suspendat, organele de ancheta nu zic nimic …

sursa foto

Latest Comments

  1. MadMike 23 ianuarie 2012
  2. Friv 24 ianuarie 2012
  3. Bogdan 24 ianuarie 2012
  4. Giani 24 ianuarie 2012
  5. Zgumbilitica 24 ianuarie 2012
    • d-petre 24 ianuarie 2012
  6. Alex 24 ianuarie 2012
  7. albinuta veninoasa 24 ianuarie 2012