Despre Fotogenica 2013

 Fotogenica 2013

Am scris în cadrul unei campanii de pe BlogalInitiative despre Fotogenica 2013 iar acum vreau să fac câteva precizări. Campania a luat sfârşit şi sînt puţin dezamăgit pentru că nu am reuşit să câştig ca să pot participa la o întâlnire cu profesionişti din domeniul fotografiei.

Nu ştiu dacă juriul de la BlogalInitiative şi organizatorii de la Fotogenica 2013 “se mai încurcă” cu tinere speranţe de peste 55 de ani :) dar eu cred că niciodată nu e prea târziu pentru a mai învăţa ceva aşa că îmi încerc şansa de a câştiga un loc la acest eveniment asta şi cu condiţia ca prin acest articol să obţin şi câteva (cât mai multe) din voturilor bloggerilor participanți la această campanie.

Acesta era ultimul paragraf din articolul cu care am participat la campanie şi se pare că am avut dreptate. Cu toate că am fost pe primul loc la voturile celor care au participat la această campanie, juriul „nu s-a încurcat” cu o „tânără speranţă” aşa că nu o să particip la Fotogenica 2013. Felicitari câştigătorului Marius Mandache !

Le mulţumesc celor care m-au votat şi le cer scuze celor pe care eu nu i-am votat deşi ar fi meritat pentru că au avut articole interesante: Iulia (octocat), Radu Clapa şi Marius Mandache. Voturile mele au fost date în urma unui calcul rece şi cinic … adica am votat, pentru a-mi maximiza şansele, pe cine am crezut că nu are şanse să câştige – ştiu că nu a fost fairplay şi din acest motiv îmi cer scuze încă odată dar am vrut să arăt şi în acest mod că sistemul de departajare, ales de către staful BlogalInitiative, adică  50% voturile participanţilor şi 50% nota juriului , nu este o metodă foatre corectă şi nici prea democratică.

– Iulia (octocat) a participat cu 3 articole, cu abordări diferite în fiecare articol, cu fotografii reuşite inserate şi cred că juriul a considerat că nu prea mai are nimic de învăţat în domeniul foto pentru că altfel nu-mi explic cum a obţinut doar 3 puncte din partea juriului. Locul obţinut de ea în cadrul secţiunii de votare l-am explicat mai sus … cred că nu am fost chiar singurul care a votat „pe interes”.

– Radu Clapa – a scris un articol sincer din care răzbate interesul şi pasiunea lui pentru fotografie, pentru Fotogenica 2013  şi pentru Canon. Felicitări Radu pentru articol.

– Marius Mandache – a fost primul care şi-a manifestat interesul atunci când a apărut această campanie şi a participat cu 3 articole, poate nu extraordinare, dar articole din care se revarsă entuziasmul lui pentru Fotogenica 2013 şi pentru Canon ba chiar a avut şi un susţinător care a scris un articol în care specifică faptul că nu doreşte să participe la Fotogenica dar îl recomandă pe Marius. Bravo Valerică!

Personal mi-am atins 75% din obiectiv, am obţinut – cu un singur articol – voturile participanţilor şi le mulţumesc pentru voturile pe care mi le-au dat dar, din păcate, nu am impresionat prea tare juriul. Poate altădată …

Latest Comments

  1. Gabriel Ursan 21 mai 2013
    • D-Petre 21 mai 2013
  2. Vienela 21 mai 2013
  3. Daniel 21 mai 2013
  4. javra 21 mai 2013
  5. Robert 21 mai 2013
  6. Şerban Stănescu 21 mai 2013
  7. Antonela Munteanu 22 mai 2013
    • D-Petre 22 mai 2013
  8. Pingback: Am fost la Fotogenica 2013 - D - Petre 11 iunie 2013