Doi ani de blogăreală

Încet, încet, a mai trecut un an şi uite că astăzi se împlinesc doi ani de blogăreală aşa că : 

La Mulţi Ani, Blogule !

aniversare blog

N-am mai stat să socotesc câte articole am scris în al doi-lea an pentru că sigur au fost mult mai puţine ca în primul an de blogăreală (ba uite că am socotit 🙂 şi sînt doar 224 faţă de 264 în primul an) – nu din lene şi nici nu m-am plictisit de blog dar parcă timpul a început să intre la apă şi să se scurteze sau mai bine zis, au intervenit unele probleme personale şi priorităţile s-au schimbat dar aşa, mai printre picături,  tot încerc să mai strecor câte un articol, două şi pe blog.

Reuşite şi satisfacţii în acest al doi-lea an de blogăreală au fost, atât materiale cât şi de altă natură. La beneficii materiale pot să pun cele câteva premii, destul de consistente, câştigate la diverse concursuri (SuperJeans, NAMEBOX, Bring me Back, Siguranţa Rutieră, Fotogenica), plus cei câţiva lei câştigaţi din afiliere şi ceva mărunţis primit pe câteva articole. La beneficii de altă natură pot adăuga întâlnirile cu bloggerii: Daniel Botea, Marius Matache, Marius Calugaru plus întâlnirile de la Bran, cu fotografii participanţi la Fotogenica 2013 … cam puţini bloggeri întâlniţi dar sper că în cel de-al trei-lea an să reuşesc să dau mâna cu mult mai mulţi.

La nereuşite cred că o să amintesc doar de ultima … concursul pe care am încercat să-l organizez pe blog. Ştiu că premiul oferit nu este mare dar 35 $ sînt tot 35 $ indiferent cum îi priveşti aşa că sînt puţin dezamăgit … de mine pentru că poate am vrut prea mult de la acest concurs, sînt dezamăgit pentru că n-am reuşit să promovez mai eficient concursul şi sînt dezamăgit pentru că aşteptam cu interes să aflu cum văd vizitatorii acest blog.

La planuri de viitor nu o să scriu prea multe … a rămas încă de actualitate căutarea unei teme noi, de tip responsive, pentru că pe aceasta vreau şi trebuie să o schimb dar încă nu am găsit acea temă care să mă mulţumească pe deplin şi sper să reuşesc să scriu mai des pe blog şi asta nu pentru că aşa e moda în blogging :).

În încheiere vreau să le mulţumesc celor care mi-au făcut onoarea să-mi viziteze blogul, celor care au lăsat comentarii şi mai ales celor care mi-au mai dat câte un sfat atunci când am avut nevoie.

O plecăciune virtuală dragilor … deocamdată.

Latest Comments

  1. Acru 24 iulie 2013
    • Acru 24 iulie 2013
      • D-Petre 24 iulie 2013
  2. Miere Sabadus 24 iulie 2013
    • D-Petre 24 iulie 2013
  3. Vienela 24 iulie 2013
    • D-Petre 24 iulie 2013
  4. Bucur 24 iulie 2013
    • D-Petre 24 iulie 2013
  5. Centurion 24 iulie 2013
    • D-Petre 24 iulie 2013
  6. psi 24 iulie 2013
  7. Laurențiu Trofoșilă 24 iulie 2013
  8. Adrienn Tilla 24 iulie 2013
    • D-Petre 24 iulie 2013
  9. Antonela Munteanu 24 iulie 2013
    • D-Petre 24 iulie 2013
  10. Daniela 24 iulie 2013
  11. Liviu R. 24 iulie 2013
    • D-Petre 24 iulie 2013
      • Liviu R. 24 iulie 2013
  12. Alexandru Ionut 24 iulie 2013
  13. Razvan Ianculescu 24 iulie 2013
  14. Nea Cornel 24 iulie 2013
    • D-Petre 24 iulie 2013
  15. Yamasha 24 iulie 2013
    • D-Petre 24 iulie 2013
  16. GCM 24 iulie 2013
  17. cotos 25 iulie 2013
    • D-Petre 25 iulie 2013
  18. Blogatu 25 iulie 2013
  19. Gabriel Ursan 26 iulie 2013
  20. Ciprian Andronache 26 iulie 2013
  21. Alex Stan 26 iulie 2013
  22. Mortu 27 iulie 2013
  23. Alexandru Budici 29 iulie 2013
  24. Lucian 30 iulie 2013
    • D-Petre 1 august 2013
  25. Ionut 31 iulie 2013
  26. Eduard 2 august 2013
  27. Pato Basil 9 august 2013
  28. Buculesei 17 august 2013

Lasă un răspuns la Mortu Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.