Ariile naturale protejate nu pot rămâne protejate doar pe hârtie !

 

Carpații, plămânul EuropeiVineri, de la ora 21:00, începe prima dezbatere din cadrul campaniei „Carpații, plămânul Europei”, ce are ca scop îmbunătățirea gradului de protecție a ariilor protejate. Mai exact, se dorește ca trei sferturi din ecosistemele naturale să fie în protecție integrală, în parcurile naționale (conform recomandărilor IUCN), dar și să se prevadă un capitol în cadrul bugetului de stat destinat ariilor naturale protejate (parcurile naționale și naturale, siturile Natura 2000).

România deține ultimele păduri virgine ale Europei, o rețea de râuri de munte cu o stare ecologică bună sau foarte bună, cea mai întinsă zonă de sălbăticie din Europa, a doua cea mai întinsă deltă din Europa și printre ultimele populații de specii sălbatice rare din Europa – ca ursul brun, râsul sau sturionul. Dar tăierile ilegale, amenajările hidroenergetice ce nu țin cont de biodiversitate, braconajul și implementarea deficitară a legislației europene sunt doar câțiva factori care pun în pericol aceste valori neprețuite. Este nevoie, prin urmare, ca ariile naturale protejate să nu mai fie protejate doar pe hârtie, ci să fie luate urgent măsuri concrete.

„România are o biodiversitate unică la nivel European,  o natură cu care puține țări se mai pot mândri. Aceste valori unice ar trebui să fie protejate de rețeaua de arii protejate și de o legislație pentru protecția mediului care vine atât de la nivel național, cât și de la nivelul comunității Europene. Practica ultimilor ani ne-a arătat, însă, că deseori protecția oferită de legislație sau de arii protejate este doar una teoretică, iar în interiorul multor zone protejate de acest fel s-au produs investiții și intervenții care au adus distrugeri semnificative habitatelor naturale. Scopul campaniei este întărirea rețelelor de arii protejate prin diverse metode, în primul rând, și discutarea tuturor problemelor și provocărilor la adresa ecosistemelor din jurul nostru, în al doilea rând”, a declarat Magor Csibi, director WWF România.

Un efort susținut al societății civile a avut ca rezultat campania „Carpații, plămânul Europei, ce și-a propus să stea în atenția publicului cel puţin jumătate de an, cu evenimente, dezbateri în direct la televiziune, acțiuni în ariile naturale protejate, întâlniri și materiale informative în presă și social media.

Avem 30 de parcuri naționale și naturale, cele mai valoroase din Europa ca diversitate biologică. Din păcate, bugetul lor anual se apropie de prețul a 3 km de autostradă. Grav, trist. Cu siguranță unii se gândesc că munții cu pădurile lor sunt acolo unde sunt de mii de ani și că nu au nevoie de mai mult. Nu e ața. La nivel planetar, din punctul de vedere al naturii, deja trăim pe datorie”, a declarat Aimee d’Albon.

Câteva case de producție de film, fotografi și operatori pasionați au pus la dispoziția echipei de campanie, voluntar, zeci de ore de filmare din ariile naturale protejate, din care s-au realizat 180 de videoclipuri care vor fi difuzate atât de TVR, cât și în mediul online. Vocea campaniei este cea a realizatoarei Carmen Movileanu, este aceeași voce care ani de-a rândul a cucerit publicul Teleenciclopediei.

Campania este inițiată de AAANP – Asociația Administratorilor de Arii Naturale Protejate, în parteneriat cu Televiziunea Română, cu sprijinul WWF România și al Coaliției Natura 2000 și patronată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

foto Dan Dinu 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.