Invenţii ecologice care scad costul facturilor de zi cu zi

Invenții ecologiceInvenţiile ecologice sînt prin definiţie realizate pentru a contribui la reducerea semnificativă a consumului de energie şi implicit, la reducerea cheltuielilor de întreţinere a unei locuinţe. De fapt, orice persoană, fie proprietar al unui imobil sau fabrici, ar trebui să ia în considerare alternativele eco pe care oamenii de ştiinţă le produc şi le oferă la scară largă. Iată care sînt câteva dintre acestea.

 Invenţii ecologice – Panourile solare

Probabil una din cele mai reuşite invenţii ecologice o reprezintă panourile solare, care transformă energia solară în energie electrică. E drept că instalarea panourilor solare poate fi destul de costisitoare, şi variază în funcţie de mărimea acoperişului şi de consumul de energie al locuinţei, dar investiţia într-un asemenea sistem de panouri implică şi facturi mai mici la gaz sau la lumină. Există o gamă variată de panouri solare, dar ceea ce trebuie reţinut e că panourile solare termice sînt folosite pentru încălzirea apei, iar cele fotovoltaice (electrice) sunt utilizate pentru furnizarea energiei electrice.

Invenţii ecologice – Becurile cu led

Acest tip de becuri vine de asemenea, în ajutorul celor care doresc efectiv să facă economie la lumină, deoarece, utilizarea lor implică un consum mai mic de energie electrică. Practic, prin înlocuirea becurilor tradiţionale cu becuri cu led (numite şi becuri economice), consumul de energie electrică va fi mult mai mic. Acestea conţin o diodă emiţătoare de lumină (ledul) şi au o durată de viaţă mai lungă decât becurile incadescente convenţionale.  Se găsesc în diferite forme,  mărimi şi puteri de iluminare, astfel încât, se potrivesc pentru orice tip de corpuri de iluminat, unele având ataşate şi dispozitive de reglare a luminii.

Invenţii ecologice – Pompa de căldură

Aceasta este un dispozitiv care furnizează energie termică de la o sursă de căldură către un radiator. Pompa de căldură a fost concepută pentru a transfera energia termică în direcţia inversă de mişcare a căldurii, prin absorbţia căldurii dintr-un spațiu rece şi eliberarea acesteia într-unul mai cald şi vice-versa. Pentru a transfera energia de la sursa căldurii la radiator, pompa necesită o sursă de alimentare externă. De reţinut e faptul că pompa de căldură necesită o cantitate  mică de energie pentru a muta căldura dintr-un loc în altul şi nu implică arderea de combustibil. O aplicaţie a pompei de caldură este încălzirea unei case prin intermediul energiei geotermale.

Invenţii ecologice – Aragazul solar

Un dispozitiv care deşi nu uşurează gătitul, cel puţin este prietenos cu natura. Spre deosebire de aragazurile tradiţionale, acesta nu necesită o butelie de gaz şi nici energie electrică, având nevoie doar de razele soarelui. Deţine o oglidă reflectorizantă din sticlă şlefuită, metal sau folie metalizată, care captează lumina şi căldura de la soare pe suprafaţa de gătit, făcând să crească puterea de încălzire. În ceea ce privește performanţa, acest tip de aragaz este la fel de eficient ca unul convenţional dar, nu poate fi folosit decât pe timp însorit.

Invenţii ecologice – Maşina electrică vs. maşina solară

Acest tip de automobil funcţionează cu ajutorul unui motor electric pe bază de baterii. Beneficiul adus de această maşină este lipsa nevoii de combustibil, dar acumulatorii au totuşi nevoie de o sursă de energie electrică pentru a se încărca. Părerile sînt împărţite când vine vorba de avantajele financiare, fiind evidenţiate mai mult cele de natură ecologică, dar despre cât de ecologice sînt maşinile electrice este o întreagă discuţie pentru că producerea acumulatorilor este una din industriile cu un înalt grad de poluare.

Există în schimb, un al tip de autovehicul care se presupune că va întrece maşina electrică, şi anume, maşina solară.  Numită şi maşina verde, acest tip de autovehicul nu necesită combustibil, fiind alimentată cu energie solară obţinută prin amplasarea panourilor solare pe caroserie, acestea captând razele soarelui şi efectuând conversia în energie electrică. Chiar dacă se organizează şi curse de maşini solare, acestea se află deocamdată la stadiul de experiment, ceea ce înseamnă că va mai dura până să fie puse la dispoziţie pentru publicul larg.

 

Latest Comments

  1. Claudiu Nicorici 1 iulie 2014
  2. Husdup Florin 4 august 2014
  3. Mihai 10 ianuarie 2016
    • D-Petre 11 ianuarie 2016