Mai mult verde

           Observ cu o oarecare stupefacţie ipocrizia, nesimţirea sau naivitatea care se manifestă privind protejarea pădurilor. Se pornesc tot felul  de campanii de strangere de fonduri pentru a sprijini plantările de arbori dar nimeni nu prea vrea sa atingă fondul problemei.

Se defriseaza cu nesimţire, fără a mai ţine cont de nimic şi apoi apar “specialiştii”  silvici şi incearcă să ne demonstreze cât de benefică este regenerarea naturală a fondului forestier, uitând să facă vreo remarcă despre necesitatea reîmpăduririlor.  Tot felul de organizaţii autoproclamate sprijinitoare ale naturii, în loc să-şi folosească energia, timpul şi banii pentru a forţa autoritaţile să ia cateva măsuri de bun simţ, se chinuie prin diferite metode să mai adune un ban pentru plantări de copaci -nu că ar fi ceva gresit în a planta caţiva copaci dar se pare că „da bine la imagine” sa lupţi pentru salvarea planetei … din pacate rezultatul este ca şi al celor de la concunsurile de Miss unde toate concurentele doresc sa astupe gaura din stratul de ozon.  

Una din cele mai simple măsuri care ar putea fi luate este obligarea, prin lege a celor implicaţi în exploatarea lemnului – în primul rând a firmelor care taie arborii din pădure – să facă reîmpaduriri pe suprafeţele exploatate, adică pentru fiecare copac tăiat sa fie obligaţi să replanteze unul în loc. În al doi-lea rând tot o astfel de măsură trebuie aplicată firmelor care se ocupă cu prelucrarea lemnului – gatere, fabrici de mobila etc. acestea trebuind să  contribuie la un fond special – cu destinatie foarte clara şi precisă – cu o sumă fixă în funcţie de cantitatea de lemn prelucrată. Doar aceste două măsuri aplicate cu consecvenţă ar avea un impact mult mai mare decât toate campaniile de vandut tricouri cu “Salvaţi padurea!”  iar ONG-urile ar putea să se concentreze pe supravegherea aplicarii acestor măsuri şi pe programe educationale.

In paduri se taie, se lasa versanţi intregi golaşi – şi ne mai mirăm de alunecările de teren sau de tornade – dar in oraşe nu ai voie sa tai un copac fara „o mie de aprobari” şi nimeni nu-şi asumă răspunderea atunci când acei arbori batrâni şi strâmbi pică peste maşini sau peste imobile producând daune materiale sau chiar victime umane.

Latest Comments

  1. Gabriel Ursan 9 august 2011
  2. Petre 9 august 2011
  3. Pingback: Plantam Fapte Bune - D - Petre - D - Petre 18 septembrie 2012

Lasă un răspuns la Petre Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.