Sub sloganul „Noi vrem performanţă. Respect, România!” Gică Popescu şi-a lansat candidatura la funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal sprijinit de cumnatul Gică Hagi şi de alţi foşti colegi din generaţia de aur. Din păcate performanţele sportive din trecut nu garanteaza că „cei patru muschetari” vor avea şi calităţile necesare pentru a conduce FRF . Gică Popescu nu are dimensiunea morală pentru o astfel de funcţie.
Şi eu vreau performanţă în fotbalul românesc dar nu cred că Gică Popescu este omul potrivit pentru această funcţie. Respect performatele sportive ale lui G.P. şi ale colegilor lui din generaţia de aur dar nu cred că în fruntea FRF îşi are locul un condamnat în Dosarul Transferurilor (chiar dacă este o condamnare cu suspendare).
Imediat după anunţul cu lansarea acestei candidaturi au şi apărut titluri de genul „Federaţia de Aur”. Poate că mai nimerit era „Federaţia de Cumetrie” sau poate „Federaţia Penalilor” pentru că se pare ca vom înlocui pe unul (Mircea Sandu) care are mai multe procese pe rol, cu unul gata condamnat.
Domnule Gheorghe Popescu dacă vreţi performanta şi aveţi respect pentru România e mai indicat să vă retrageţi din viaţa publică şi să vă rezumaţi la afacerile personale.
Fotografie este preluata de pe facebook si nu cunosc sursa (parca am vazut aceasta imagine pe adevarul.ro)
Oare mai miră pe cineva „înţelegerile de cumetrie” din societatea românească, nerezumându-ne numai la „sportul rege”… pe mine, NU.
Apropo, nici sintagma „generaţia de aur” nu-mi este prea clară… da’ poate n-oi percepe eu corect semantica expresiei. Au câştigat cumva, cândva vreo medalie fie ea şi dintr-un metal mai puţin preţios…
Mai bun poate era Bogdan Stelea…dar pana la urma ma multumesc si cu Popescu
Cel mai important lucru ce trebuie stiut este ca nu mai avem acea echipa de demult. Si asta mai misca ceva, dar este in mare scadere asta vad eu.
se creioneaza o noua mafie… nimic mai mult
Si noi vrem performanta, dar din pacate sloganul nu se potriveste scuze se potriveste foarte bine doar ca ce performante vor ei? Noi vrem de la ei!
Olteanul Gică e sincer. Spune că ar vrea performanţă, nu că ar fi capabil să o şi obţină! 😉
După câţiva ani, sloganul va lua forma noi vrurăm performanţă, dar dacă nu se putu…Vă salutăm cu respect, România!
Oricine in afara de M Sandu e bine venit 🙂 Am totusi o nelamurire…Hagi cum poate sa ocupe o functie si la FRF si la Viitorul? Ma indoiesc ca lasa academia pentru federatie..
pai s-ar putea sa nu fie in acte la vreuna…in Romania se rezolva tot, Ionut.
Performanta vrem toti dar pana acolo e un drum foarte lung.