Hai România !

Hai România

Se apropie meciul României cu Olanda şi  a venit vremea să strig din tot sufletul HAI ROMÂNIA ! Şi asta nu doar ca să răspund provocării lansate, de către cityinsurance,  sponsorul oficial al Echipei Naționale de Fotbal a României, prin intermediul celor de la BlogalInitiative, ci pentru că îmi place să susţin toate echipele sportive româneşti în competiţiile internaţionale, nu doar echipa de fotbal.

Aseara am strigat  HAI  STEAUA şi cel putin 65 de minute steliştii au arătat că ştiu ceva fotbal şi mai ales au arătat că vor să şi joace şi chiar dacă până la finalul meciului au pierdut calificarea, merită felicitaţi pentru parcursul de până în această fază a competiţiei. Merită felicitaţi pentru că au eliminat Ajax-ul şi merită felicitaţi pentru două meciuri bune împotriva echipei  deţinătoare a trofeului UEFA Champions League.

Dar am să las Steaua „să se pregătească pentru Champions League” 🙂 sau doar pentru campionatul intern, pentru că acum trebuie să-mi îndrept privirea spre viitorul meci pe care îl va disputa echipa naţională de fotbal a României. În 26  martie la ora: 21:30 fotbaliştii nostri vor juca la Amsterdam împotriva Olandei, în Preliminariile  Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia 2014.

După cum poate vă amintiţi, am fost la Londra pe stadionul olimpic 🙂 – chiar dacă nu am ajuns în persoană ci am fost prezent acolo prin intermediul Tricolorului 2.0 purtat cu mândrie de către Cristian China-Birta – acum vreau să însoţesc, la Amsterdam, echipa naţională de fotbal a României la meciul împotriva Olandei … şi dacă nu reuşesc să-mi câştig cel de al trei-lea loc în grupul bloggerilor ce vor merge să sustină echipa Romaniei şi astfel să-i pot însoţi pe Cristian China-Birta şi  Cristian Florea, tot voi fi prezent acolo, chiar dacă voi fi prezent doar prin intermediul unui  alt steag 2.0 🙂

Mesaj pentru tricolori:

Hai băieţi, jucaţi în aşa fel încât olandezii să-şi amintească de toţi românii care au însemnat ceva în fotbalul din ţara lalelelor încă de pe vremea cănd se folosea mingea cu şiret şi nu se discuta despre intrarea în Shengen.

HAI ROMÂNIA !

Hai băieţi să le reamintim olandezilor că din 1957 până în 1964 un român le antrena echipa naţională de fotbal – Alexandru „Elek” Schwartz

HAI ROMÂNIA !

Hai băieţi să le reamintim olandezilor că în  1971 şi 1972 nea Pişti Kovacs (Ştefan Covaci) câştiga cu Ajax două Cupe ale Campionilor Europeni (1971 + 1972) şi două campionate ale Olandei (1972 și 1973) plus două Supercupe ale Europei (1972 + 1973) şi o Cupă Intercontinentală în 1972.

HAI ROMÂNIA !

Hai băieţi să le reamintim olandezilor că din 1999 până în 2003 Cristian Chivu a jucat la Ajax Amsterdam şi timp de vreo doi ani a fost unul din cei mai tineri căpitani ai Ajax-ului.

HAI ROMÂNIA !

Hai băieţi să le reamintim olandezilor că în 2008 Mihăiţă Neşu, jucând pentru FC Utrecht a primit distincția de „cel mai bun fundaș stânga din Eredivisie”  (multa sănătate Mihăiţă!)

HAI ROMÂNIA !

Hai băieţi să stergem amintirea înfrângerii de la Bucureşti – să le arătăm olandezilor că putem să dăm gata un suc de portocale stors pe terenul lor şi că la Bucureşti a fost doar o întamplare nefericită că ne-am înecat puţin cu patru coji de portocală mecanică :). Şi chiar dacă nu vom pleca învingători de pe Amsterdam Arena (e bun şi un egal) trebuie să arătaţi că doriţi victoria, că vă luptaţi pentru ea şi că meritaţi încurajările noastre.

 

HAI ROMÂNIA !

 

Latest Comments

  1. psi 15 martie 2013
  2. Centurion 15 martie 2013
    • D-Petre 15 martie 2013
  3. SebiBu 15 martie 2013
  4. CS 16 martie 2013
    • psi 16 martie 2013
  5. Lucian 16 martie 2013
  6. Ionut 19 martie 2013
    • D-Petre 19 martie 2013
      • psi 27 martie 2013
  7. Dorelu' cu meciuri 28 decembrie 2015

Leave a Reply