Despre jocuri şi aplicaţiile lor mobile

Trăim într-o lume a tehnologiei, într-o lume în care aproape toţi folosim smartphone-uri, tablete şi alte gadgeturi de acest fel. Sunt multe avantaje pe care acest tip de tehnologie le aduce, iar de departe, poate unul din cele mai importante astfel de avantaje este reprezentat de aplicaţiile create pentru diferite jocuri.

Iată o serie de 5 astfel de aplicaţii care sunt foarte populare printre utilizatorii de gadgeturi mobile, indiferent de vârstă şi alte interese sau hobby-uri.

Candy Crash Saga

candy-crush

Candy Crush Saga se numară printre aplicaţiile cele mai descărcate pentru astfel de dispozitive. Febra Candy Crush a început acum câţiva ani prin intermediul bine cunoscutei reţele de social media, Facebook. Când cei din spatele Candy Crash Saga, compania King, au realizat nivelul de popularitate pe care jocul lor l-a atins şi de asemenea potenţialul pe care acesta îl are, a decis să creeze o aplicaţie mobilă pentru principalele sisteme de operare mobile, Android , iOS şi Windows Phone. Chiar dacă în prezent, Candy Crash nu mai are acelaşi număr de utilizatori, cel puţin în România, sute de mii de oameni, poate chiar milioane folosesc cel putin odată pe săptămână aplicaţia celor de la King pentru dispozitive mobile.

Angry Birds

angry-birds-easter-waklthrough-artwork

O altă aplicaţie la fel de populară ca cea scoasă pe piaţă de King este Angry_Birds . Dezvoltată de Chimera Entertainment, la fel ca şi în cazul Candy Crash Saga, aceasta a fost unul din cele mai populare jocuri online din cadrul Facebook. Şi din aceleaşi motive, următorul pas a fost crearea aplicaţiei mobile pentru princiaplele sisteme de operare folosite de smartphone-uri, gadgeturi şi aşa mai departe. Cei din spatele Angry Birds au luat tot timpul în considerare să ofere jucătorilor noi nivele, noi stiluri de joc, variante personalizate şi aşa mai departe, astfel încât Angry Birds se numără în continuare printre cele mai populare jocuri destinate gadgeturilor mobile.

PokerStars

PokerStars

Un tip de aplicaţie mai specială, dar tot din domeniul jocurilor online este cea creată de PokerStars pentru toţi iubitorii de poker. Disponibilă pe iOS şi Android, oferă exact aceiaşi experienţă pe care jucătorii de poker online ar avea-o în faţa calculatorului. Practic, atât timp cât ai un cont pe site-ul celor de la PokerStars şi ai şi aplicaţia pe tabletă sau pe smartphone, poţi oricând să iei parte la turneele preferate, să nu pierzi nici un event important şi aşa mai departe, şi toate acestea le poţi face oricând, oriunde. De departe când vine vorba de poker, cei de la PokerStars sunt lideri incontestabili, tocmai pentru că au reuşit să înţeleagă şi să ofere exact ceea ce doresc iubitorii de poker .

 Asphalt

Asphalt_8_Gamescom

Alte jocuri disponibile pentru gadget-urile mobile sunt cele care au fost inspirate dupa alte jocuri celebre pe PC sau pe console video, cum ar fi cele din seria Asphalt care au milioane de fani peste tot în lume. Varianta mobilă a celebrului driver a prins foarte bine la public, fiind unul din cele mai populare jocuri de tip Racing pentru sistemele de operare mobile.

Ice Age Continental Drift

Ice Age Continental Drift

Şi, în final, alte jocuri disponibile pentru gadget-urile dumneavoastră sunt cele create după francize cinematografice bine-cunoscute, cum ar fi cazul jocurilor bazate pe diferite filme sau trilogii. Exemplu elocvent ar fi Ice Age Continental Drift creat după celebra parte din seria filmelor Ice Age foarte populare atât în rândul celor mici cât şi al adulţilor.

Iată aşadar câteva din cele mai populare jocuri disponibile prin intermediul aplicaţilor mobile, jocuri care sunt populare peste tot în lume, inclusiv în România. Cele cinci aplicaţii prezentate reprezintă tipuri de jocuri diferite şi cu siguranţă cel puţin unul din ele va fi pe placul dumneavoastră.

Latest Comments

  1. Dinu 3 noiembrie 2014
  2. Nicoleta 8 decembrie 2014
  3. Florin 11 decembrie 2014
  4. Diane 10 noiembrie 2015

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.