Vând kilometri

Mihai Barbu, Vand kilometriDespre cartea lui Mihai Barbu „Vând kilometri”  şi întâmplările  lui din aventura drumului spre Mongolia, am citit pe la începuturile mele de bântuit şi bombănit prin blogosferă, pe blogul unui om care stă pe net :),  apoi mai prin toamna anului trecut am citit că Tudor oferă această carte unui blogger şi într-un comentariu îmi exprimam speranţa că poate peste vreun an va ajunge şi la mine.

Uite că nici nu a trecut anul de la acel comentariu şi hoinarii  Carmen şi Bogdan mi-au făcut o bucurie iar cartea a ajuns astăzi la mine.  Această carte „plimbăreaţă” a fost câştigată de Tudor de la Adrian Ciubotaru în cadrul unui concurs organizat de Diverta iar Tudor, dupa ce a citit-o, a decis să pună şi cartea să facă câţiva kilometri  aşa că,  „Vând kilometri” a ajuns la Pato iar apoi, după cum am menţionat mai înainte,  prin intermediul celor doi hoinari Carmen şi Bogdan, cartea a ajuns şi la mine, la Reşiţa.

De maine mă apuc de citit iar la final o să vă  spun cât de mult sau cât de puţin mi-a plăcut … dar cred ca voi fi încântat pentru că întotdeauna am apreciat cărţile de călătorie. Când o să termin de citit cartea, o să o ofer unui alt blogger să o citească şi cine ştie, poate că în timp, acest exemplar din cartea lui Mihai Barbu va parcurge o distanţă egală cu distanţa parcursă de autor în călătoria lui spre Mongolia.

Latest Comments

  1. Pato Basil 30 august 2012
  2. Gabriel Ursan 30 august 2012
  3. Bucur 30 august 2012
  4. Tudor 30 august 2012
    • D-Petre 30 august 2012
  5. mama lui 31 august 2012
    • D-Petre 1 septembrie 2012
  6. Tudor 31 august 2012
  7. omulvaly 31 august 2012
  8. Alex 31 august 2012
  9. Dan Trofin 1 septembrie 2012
  10. vienela 1 septembrie 2012
  11. Laurentiu 3 septembrie 2012
  12. Pingback: Liebster Blog Award 4 septembrie 2012
  13. Panama 9 septembrie 2012
  14. carmen 23 septembrie 2012
    • D-Petre 24 septembrie 2012
  15. Pingback: Re vand kilometri - D - Petre 2 octombrie 2012