Alergotura din Reşiţa

Aleargă săptămânal ca să trăieşti mai mult alături de cei dragi!

Alergotura la Resita

Până acum câteva zile n-am auzit nimic despre asociaţia/clubul de alergători Alerg o tură dar o postare pe facebook,cu o  invitaţie la un eveniment organizat de Claudia Ciortuz,  m-a făcut să cercetez „chestia” asta şi aşa am descoperit că în Timişoara sînt oameni care alergă împreună de prin 2011 iar Claudia a considerat că dacă se poate în Timişoara trebuie să se poată şi la Reşiţa.

Am dat curs invitaţie şi la ora stabilită am fost prezent în centrul civic. Spre ruşinea mea, la această primă întâlnire nu am mers pentru a alerga ci mai mult de curiozitate şi pentru a vedea câţi amatori de alergare în aer liber vor veni, mai ales că a fost un eveniment organizat şi promovat exclusiv pe facebook. Pur statistic evenimentul s-a desfăşurat cam aşa: au fost trimise 247 invitaţii, au răspuns cu DA un numar de 23 iar 11 au zis POATE  şi până la urmă au fost prezenti 15 din care de alergat au alergat efectiv 13 … eu am făcut doar poze şi un mic filmuleţ despre acestă primă tură de alergare la Reşiţa.

Am avut plăcerea să-l întâlnesc pe Cătă, (Cătălin Rareş Petru)  „vinovatul” adică inţiatorul din Timişoara al ideii de alergare în grup sub deviza ALERGOTURA – aleargă săptămânal ca să trăieşti mai mult alături de cei dragi –  un om comunicativ, plin de viaţă, cu o atitudine pozitivă şi optimistă, care a venit să alerge o tură alături de Claudia şi de ceilalţi reşiţeni şi care în momentele premergătoare alergării ne-a povestit puţin despre începuturile ideii de Alergotură în Timişoara şi despre succesul de care se bucură acum aceasta alergare în grup.

Mai jos este mesajul lui Cătălin Rareş Petru pentru cei care au răspuns prezent la prima Alergotură din Reşiţa, mesaj postat pe pagina evenimentului la puţin timp dupa încheierea turei:

Te felicit pentru participare!
Iti multumesc!
Dublu multumesc pentru organizare Claudiei!
De tine depinde sa duci miscarea mai departe!
Bucurati-va unii de altii, impartasiti o pasiune comuna, si mai mult, puteti sa-i motivati si pe altii sa devina mai sanatosi!
Faceti-va un program regulat de alergari, impartasiti-l prietenilor, si asa o sa va strangeti!

La aceasta primă tură au participat cei pe care îi puteţi vedea în fotografia de grup. Nu sînt nici mulţi dar nici puţini şi frumuseţea este că au participat persoane de la 9 până la 48 de ani şi au alergat împreună aproximativ 4 km. La final vă las în compania imaginilor (chiar dacă nu sînt foarte reuşite) şi a unui scurt filmuleţ (45 s) făcut la prima Alergotură din Reşiţa.

 

Latest Comments

  1. amiralul 10 martie 2013
    • D-Petre 10 martie 2013
    • Ionut 12 martie 2013
  2. Antonela Munteanu 10 martie 2013
  3. javra 10 martie 2013
    • D-Petre 10 martie 2013
  4. Gabriel Ursan 10 martie 2013
  5. LoccoChicco 11 martie 2013
  6. Catalin Petru 11 martie 2013
    • D-Petre 12 martie 2013
  7. Alin 25 mai 2013
  8. Pingback: Recomandarile lunii martieNea Blogu' 4 iulie 2014