Coolerul buclucaş şi cetăţeanul european

Povestea coolerului buclucaş şi a cetăţeanului european, cel care are drepturi, e cam aşa: un client se prezintă cu un cooling pad de laptop la serviciul garanţii al unui magazin online. Problema îi este rezolvată în două ore dar cetăţeanul european nu este mulţumit de felul în care a fost tratat, că doar el e cetăţean european şi are drepturi, aşa că alege să se răzbune pe magazin, pe serviciul de garanţii, postând pe Instagram aceasta poză.

Atentie! Serviciu garantii MIZERABIL!!!

În imaginea următoare apare şi explicaţia cetăţeanului european, postată de data asta pe facebook, despre felul în care a decurs întâlnirea cu cei de la garanţii. Acum nimeni nu prea poate să ştie (în afară de cei direct implicaţi) cum a decurs conversaţia lor şi de obicei, adevărul e cam pe la mijloc.

mesajul de pe facebook

 Poate că răspunsul domnişoarei de la preluare garanţii nu a fost cel mai diplomatic dar se pare că nici abordarea clientului nu a fost chiar OK pentru că:

  •  specialiştii PC Garage poate au treabă şi la preluarea obiectelor defecte e vreo fătucă care nu are vaste şi temeinice cunoştinţe de specialitate,  aşa că tu, clientul, trebuie să-i spui ce să scrie pe fişa tehnică, ce nu funcţionează, ce simptome are, cum se manifestă iar faptul că te dai „deştept” în faţa unei domnişoare nu îţi creşte cota de mascul feroce şi priceput la toate.
  • întrebarea d-şoarei a fost la obiect – dar ce are, ce defect ? pe când răspunsul „cetăţeanului european” a fost cam de de ţăran – nu mai face cartofi prajiţi ca pe vremuri – asta dacă aşa a decurs conversaţia sau la mijloc e doar  imaginaţia bogată a cetăţeanului european.
  •  dacă cei de la garanţie ţineau obiectul defect 30 de zile, atât cât le permite legea şi după acea perioadă dădeau vreun răspuns de genul „dă-i palme dacă se mai opreşte” avea tot dreptul să se revolte, să ceară schimbarea coolerului defect şi să facă reclamaţie la ANPC dar el a fost chemat după DOUĂ ore (timp în care bănuiesc că respectivul cooler a fost curăţat şi uns).
  • cine a văzut căt de tare se poate îmbâcsi un cooler, mai ales dacă este utilizat într-un mediu plin de praf, întelege că prea multe rezolvări nu sînt … se curaţă bine, se unge şi cam asta e.  Chiar dacă se schimbă coolerul cu unul nou, dacă mediul unde se foloseşte este unul cu mult praf, se poate ajunge destul de repede în aceeaşi situaţie.

Cei de PC Garaj au ales să răspundă acestei probleme într-un mod inedit şi, după părerea mea chiar amuzant, postând tot pe Instagram  fotografia de mai jos.

Raspuns PC Garage

Acum unii consideră jignitor răspunsul celor de la PC Garaje dar eu cred că nu este niciun fel de jignire în invitaţia de a testa împreună produsul şi consider că au făcut bine răspunzând tot cu o fotografie postată pe Instagram, dând dovadă că nu sînt supăraţi si că au simţul umorului.

Cândva am avut şi eu o nemulţumire în legatură cu departamentul de service al unui magazin local, specializat pe comercializarea echipamentelor IT. Nemulţumirea mea a pornit de la faptul că a durat trei zile schimbarea unui surse la calculator dar nu am făcut public nici măcar numele magazinului şi asta pentru că nu-mi promisese nimeni de la service că-mi schimbă sursa în 15 minute.

Cetăţeanul european cred că a uitat să se comporte ca un cetăţean european sau n-a aflat că pe lângă drepturi mai există şi îndatoriri. Voi ce părere aveţi, cine credeţi că are dreptate în aceasta dispută oarecum artificială  – coolerul buclucaş sau cetăţeanul european? 

Latest Comments

  1. GCM 9 aprilie 2013
    • D-Petre 9 aprilie 2013
      • GCM 9 aprilie 2013
        • D-Petre 9 aprilie 2013
  2. Postolachi Dumitru 9 aprilie 2013
    • D-Petre 9 aprilie 2013
  3. Ionica Mesterica 9 aprilie 2013
  4. javra 9 aprilie 2013
    • D-Petre 9 aprilie 2013
  5. Bogdan 9 aprilie 2013
    • D-Petre 9 aprilie 2013
  6. Ana- 9 aprilie 2013
    • D-Petre 9 aprilie 2013
  7. spanac 9 aprilie 2013
  8. Centurion 9 aprilie 2013
  9. psi 9 aprilie 2013
  10. cotos 9 aprilie 2013
  11. Pato Basil 10 aprilie 2013
  12. Gabriel Ursan 10 aprilie 2013
  13. florin 12 aprilie 2013
  14. Ionut 14 aprilie 2013
  15. Pingback: Recomandari nepacalite :) | 'Nea Blogu' 16 aprilie 2013
  16. alex 6 mai 2014