Ipocrizia salvează România sau Mistreţii de la Balc

mistretii de la Balc

 sursa foto

De vreo două zile, pe toate televiziunile, se moare de grija că mistreţii de la Balc sînt împuşcaţi dar n-am prea văzut şi grija faţă de alte animale crescute special pentru a fi sacrificate de către om. Ipocrizia salvează România poate fi un fel de slogan, numai bun de pus lângă logo-ul de ţară … ăla cu frunza.

Pentru a nu exista interpretări răuvoitoare, sau atacuri la persoană, ţin să menţionez că nu sînt vânător dar am participat, în tinereţe, alături de tatăl şi fratele meu, la vânători de mistreţ, aşa că pot spune că nu vorbesc chiar aiurea, (ca majoritatea celor de pe la televiziuni) ci cunosc cât de cât această activitate numită vânătoare.

Ia uitaţi ce zice Dex-ul despre asomare : ASOMÁ vb. I. tr. 1. A ameți animalele la abator înainte de tăiere (cu o lovitură puternică); a lovi de moarte).  Conform noilor norme până şi „Ghiţă”, porcul crescut în bătătura proprie şi personală şi pe care îl tăiem de Crăciun, trebuie asomat, asomare care se poate face cu un pistol special sau prin electrocutare. Oare e mai „uman” să omori nişte mistreti prin electrocutare sau cu acel pistol special pentru asomare ?

La Balc acei mistreţi sînt crescuţi ca şi în ferma de îngrăşat porci domestici, cu diferenţa că mistreţii de la Balc sînt crescuţi pe un domeniu foarte mare, în semi-sălbăticie şi până când le vine sorocul să fie vânaţi trăiesc muuul mai bine decât cei din fermele de îngraşare a porcilor domestici pentru consum.

Diferenţa între mistreţi şi porcii domestici din fermă, care îşi sfârşesc traiul prin electrocutare sau prin asomare cu pistolul de la mica distanţă, este că mistreţii de la Balc sînt asomaţi de la oarecare distanţă cu o puşcă de vânătoare. Vânătoarea are nişte reguli, nişte tradiţii şi niciodată un vânător cât de cât serios nu îşi va bate joc de vânat.

Aş înţelege dacă protestele şi comentariile ar veni doar din partea celor care nu consumă carne dar mi se pare o imensă ipocrizie să consumi carne de pasăre, porc sau vită (crescute şi sacrificate în abatoare) să te încalţi cu pantofi de piele, să-ţi cumperi poşete sau manuşi de piele, să ai haine de piele sau blănuri dar în schimb să faci pe oripilatul sau pe indignata pentru că la Balc se împuscă mistreţi.

Hai mai bine să ne revenim puţin, să terminăm cu „revendicarea” decedaţilor pe motiv că nu aparţin familiei ci poporului (a se vedea huiduielile de la incinerarea regizoriului Sergiu Nicolaescu) pentru că dacă continuăm cu aceeaşi logică defectă vom protesta şi împotriva divorţului anului … păi cum să divorţeze Ştefan Bănică de zâna surprizelor Andreea Marin, fără să ceară acceptul poporului privitor de televizor ?

Latest Comments

  1. Centurion 12 ianuarie 2013
  2. albinuta veninoasa 12 ianuarie 2013
  3. javra 12 ianuarie 2013
  4. Gabriel Ursan 12 ianuarie 2013
  5. Bogdan Voda 13 ianuarie 2013
  6. DANAP.RO 13 ianuarie 2013
    • D-Petre 13 ianuarie 2013
  7. ice4you 13 ianuarie 2013
    • D-Petre 13 ianuarie 2013
  8. B Hunter 14 ianuarie 2013
  9. Liviu R. 14 ianuarie 2013
  10. thoth 16 ianuarie 2013
  11. Dorelul cu Cazare 15 decembrie 2016
    • D-Petre 16 decembrie 2016