Am citit prima dată o poveste despre prenume pe blogul lui Sebastian Bârgău şi apoi am intrat să citesc şi alte articole despre prenume pe blogul Sandrei Clipea. Acolo am descoperit şi citit primul articol al proiectului precum şi alte articole interesante despre prenumele unor bloggeri mai mult sau mai putin cunoscuti, aşa că am preluat ideea şi am scris câteva rânduri despre prenumele meu plus încă o întâmplare interesantă şi amuzantă legată tot de prenume.
Prenumele tatălui meu a fost Ioan , al fratelui meu e Ioan iar prenumele meu e Petru aşa că nu cred că alegerea prenumelor a constituit vreo mare problema existenţială pentru părinţii mei. Mai degrabă pot spune că au fost cam lipsiţi de imaginaţie pentru ca ne-au dat nişte prenume românesti, clasice, destul de comune şi doar câte unul de fiecare, nu câte două trei prenume, cum se obişnuieşte acum, ca să poată alege copilul când creşte pe cel care-i place lui mai mult.
Mie personal nu mi-a plăcut Petru şi nici diminutivele Petrişor sau Petrică aşa că începând de prin clasa a V-a am început să spun că prenumele meu e Petre, de parca ar fi şi vreo mare diferenţă dar aşa am simţit eu atunci şi cu încăpăţânarea unui copil, am continuat să pretind să mi se spună Petre …ba mai bâzâiam şi profesorii la şcoală, explicându-le că e o greşeală făcută de funcţionarul primăriei şi că de fapt eu trebuia să fiu şi în actele oficiale Petre şi nu Petru.
Cred că prin clasa a VI-a diriginta a avut proasta iniţiativă de al întreba pe tatăl meu dacă e adevărat că eu trebuia să mă numesc Petre şi nu Petru. Tata a avut prezenţa de spirit să nu mă dea de gol lăsând răspunsul cam în coadă de peşte … în schimb eu mi-am încasat acasă papara cuvenită pentru această minciună copilărească.
Şi dacă tot am încheiat cele câteva rânduri despre prenumele meu, m-am gândit să vă povestesc cum a ales un bun prieten prenumele baiatului său. Înainte, cu câteva luni, de a i se naşte copilul (când încă nu-i ştiau sexul), în familia lui au început discuţii destul de aprinse în legătură cu numele pe care să-l aleagă. El cu variantele lui, soţia cu variantele ei şi apoi urmau variantele părinţilor lui, variantele părinţilor ei (şi nici măcar nu erau unitare pentru că fiecare avea variantele proprii) şi mai pe la final au intrat chiar şi nasii lor în schemă cu propriile lor variante.
Şi pentru că variantele erau multe, orgoliile mari şi nimeni nu prea dorea să cedeze, soluţia de alegere a numelui viitorului copil a fost tragerea la sorţi. În prezenţa tuturor celor enumeraţi mai sus, s-a trecut la organizarea „loteriei” numelui. Prietenul meu, pentru că dorea foarte tare ca fiul lui să poarte prenumele unei personalităţi istorice, a avut tupeul sau îndrăzneala ca pe toate biletele să treacă, în dreptul numelui de băiat, pe acela pe care îl dorea el iar pentru varianta feminină a trecut numele ales de soţia lui.
După echilibristica necesară pentru scrierea celor 14 bilete, astfel ca ceilalţi membri ai familiei să nu observe stratagema lui, au chemat un copil din vecini ca să facă extragerea. A fost extras un bilet pentru numele de băiat si unul pentru numele de fată şi în timp ce erau citite variantele ieşite câstigătoare el a avut grija să facă să dispară urgent toate celelalte bilete necâştigătoare. Norocul lui a fost că nu a existat şi o „comisie de validare a extragerii” 🙂
Nu vă pot spune despre ce nume e vorba pentru că despre mica lui manevra de corectare a hazardului „loteriei”, cei din familie n-au aflat niciodată dar de la acea întâmplare toţi îl consideră pe prietenul meu un om tare norocos şi se miră că nu a câştigat niciodată la loz în plic sau la loto :).
Pentru că soarta se cam răzbună întotdeauna, fiul prietenului meu nu a îndrăgit niciodată numele pentru care tatăl sau s-a „luptat” cu toata familia folosind chiar metode neprincipiale şi mai tot timpul a fost apelat de către colegi, prieteni şi chiar de către bunici, cu un diminutiv derivat din acel nume cu rezonanţă istorică.
Vă place prenumele vostru ? Sînteţi mulţumiţi de alegerea părinţilor sau aţi fi vrut un alt prenume ?
Voi ce alte întâmplări, interesante sau amuzante, cunoaşteţi în legătură cu prenumele vostru sau cu prenumele amicilor sau a altor cunostinţe ? sursa foto
Eu am un prenume destul de comun si scurt, Dana. Nici macar Daniela. Nici un alt prenume. Si n-are nicio poveste in spate. M-am obisnuit cu el de cand il port, nu-mi displace… :))
In schimb, cred ca unul dintre cele mai stranii si caraghioase nume (+prenume) de om e al unui preofesor de sport din liceu…. Il chema Telegutza Ianuarie. L-am avut la clasa pentru scurt timp si desi ne prapadeam de ras cand ii auzeam numele complet (nestiind de ce sa radem mai intai, de telegutza sau de ianuarie), n-am aflat niciodata care e numele si care prenumele…
Oare de ce l-au pedepsit parintii ? 🙂
Eu sunt foarte multumit de prenumele meu. Pentru ca ma cheama Cristian imi sarbatoresc onomastica de Crăciun. 🙂
Super … oricine zice Craciun Fericit de fapt iti face si tie o urare 🙂
Cunosc un bărbat cu prenumele de Carmen.
Conosc şi o fată pe nume Elidenta. Dacă avea un frate, cu siguranţă, s-ar fi numit Colgate Total…
Mie imi place numele meu acum, desi cand eram prin scoala generala doream sa ma cheme Adrian – aflasem ca sora mea mai mare mi-a dorit numele asta.
N-am mai avut timp de mult sa-ti citesc blogul, dar ma bucur ca intr-o pauza de schimbat scutece si facut lapte m-am relaxat citind acest articol.
Fac parte din categoria oamenilor norocosi.
Freate-miu in schimb nu prea. Cand era mic suna frumos Florinel, acum are 28.
Cunosc 2 gemeni care au al doilea prenume Iuliu si respectiv Cezar.
Daca ma apuc de cantat manele o sa ma autointitulez Laurentiul Genialul, din simplul motiv ca m-am gandit la numele asta.
Ioan, chiar daca unii uita de ziua mea, fara sa vrea imi spun la multi ani :)) Clar, sunt nascut de sf Ioan Botezatorul si in tot spitalul din Cluj-Napoca, am fost singurul ficior care s-a nascut. Nu de alta dar prenumele tatalui tot Ioan ii.
Io nu m-am certat cu nimeni pt prenumele copiilor nostri. Eu cate un prenume, sotia celalalt, iar cand o sa fie mari sa aleaga ei.
Am scris si eu despre Vienela, prenume frumos, deosebit, dar obositor de purtat. :))
Cauta „Numele, o povara”. 😉
Sa stii ca si eu am fost putin hoata cand am ales numele copilului, pentru ca nu imi placea ideea sotului meu si cu atat mai putin cea a nasilor. :))
Un mic offtopic:- blogul dumneavoastra a primit Premiul MWB, in cadrul Premiilor MWB-luna decembrie 2012!
Ati primit acest premiu deoarece un autor MWB v-a recomandat datorita talentului, originalitatii, pasiunii, imaginatiei, creativitatii si valorii educationale!
Puteti afla totul despre ce inseamna acest premiu, accesand pagina aferenta pe mostwantedblog.org!
Felicitari si bine ati venit in MWB!
Si uite cum Luna Cadourilor incepe sa-si merite numele 🙂
Am primit deja un cadou dulce de la Ioan Sabadus (albinuta veninoasa) iar acum un premiu de la MWB … ce pot sa zic … MULTUMESC MWB pentru premiu si multumesc si celui/celei care a facut recomandarea.
Da, pot spune că-s mulţumit, ambele cadrează cu numele şi el cu rezonanţă italiană. Părinţii mei, melomani, mari amatori de muzică clasică, s-au inspirat după Mario Lanza, născut tot ianuarie. Al doilea prenume, evident tot din lumea operei clasice, după numele compozitorului operei Paiaţe, Ruggiero (Leoncavallo). Probabil sperau să am ceva voce şi ureche muzicală, e drept am, când e vorba de ascultat…
În şcoala generală, colegii mă alintau cu apelativul „Kempes”, un fotbalist argentinian la modă în acele vremuri. Cu anii, au evoluat şi poreclele, de la banalele ‘Talianu şi Mafia, la deja elevatele, Padrino, Brando, Pacino (după Nasul şi actorii din acea serie), Il Duce (se stie, personajul ultimul război mondial).
eu am aflat ca daca eram baiat m-ar fi chemat Vlad-Alexandru, care nu mi se pare deloc rau… 🙂
eu bogdan fratemio razvan. e ok n-am de ce sa ma plang.Nume destul de comune. In schimb mai avem si cate un nume de sfant (pe la noi prin Maramures se mai tinea cont de religie, cel putin generatia parintilor mei). Eu Stefan dupa numele tatalui meu iar fratelui meu Ioan ( e nascut de taierea capului Sf. Ioan)…
Si eu port doua prenume. Exista o perioada cand foloseam ambele. Am scris si eu povestea lor. Adrienn l-am primit de la tata si Tilla de la mama. Oricum prefer cel scurt.
Prietenul tau a fost foarte inspirat, poate va iubi copilul numele mai tarziu.
🙂 „Copilul” are acum vreo 30 de ani si nu stiu ce sanse mai sunt ca sa iubesca acel prenume.