Focus pe carte

focus pe carteHoinărind prin blogosferă am găsit pe blogdefotografie câteva informaţii despre un concurs de fotografie organizat de către editura Herald. Pentru că ideea celor de la editură este interesantă m-am gândit că merită oarece promovare pentru ca îmbină două „chestii” pe care le apreciez mult de tot: cartea şi fotografia.

Despre ediţia din 2013 a campaniei „Te aşteptăm în librărie” puteţi citi pe site-ul dedicat şi tot acolo veţi găsi şi informaţiile despre promoţiile acestei campanii, despre librăriile partenere precum şi detaliile despre tombolă şi concursul foto organizate în perioada acestei campanii.

Pentru a putea participa la Concursul Foto trebuie să cumpăraţi o carte a edituri Herald dintr-o librărie parteneră iar pentru fiecare bon fiscal cumpărătorul are dreptul la completarea unui talon de participare la tombola Herald din cadrul librăriei. Talonul de tombola are un COD UNIC de înregistrare care îi permite cumpărătorului să se înscrie ONLINE şi la Concursul de fotografie FOCUS pe CARTE, găzduit pe site-ul  www.teasteptaminlibrarie.ro.

Tot ce mai aveţi de făcut este să realizaţi o fotografie  care să aibă ca subiect cartea și lectura. Perioada de desfăşurare a acestei campanii şi implicit a concursului foto este 1 august – 1 noiembrie 2013. După realizarea fotografiei cu tema „focus pe carte” aceasta trebuie încărcată pe pagina dedicată concursului. Nu vă mai rămâne decât să o promovaţi corespunzător pentru a primi cât mai multe voturi şi să aşteptaţi data de 24 Noiembrie pentru a afla dacă sînteţi unul dintre câştigători.

Premiile se vor oferi în urma votului unui juriu, a cărui pondere va fi de 50%, şi în urma contorizării voturilor acumulate pe www.teasteptaminlibrarie.ro ce va include promovarea în social media.

Juriul de specialitate este format din  fotografii Mircea Struțeanu, Costin Boerescu, Alexandru Anghel, Bogdan Cosmin și Gelu Coltan. Marele premiu este un aparat foto Canon EOS 1100D oferit de magazinul F64 dar mai sînt si alte premii constând în cursuri de fotografie şi pachete de cărţi Herald. Cred că cel mai mare căştig îl poate reprezenta includerea fotografiei câştigătoare în  expoziţii itinerante prin librăriile partenere din toată ţara şi prezenţa privilegiată în Albumul Focus pe Carte.

Acest articol nu este un advertorial şi de aceea a fost inclus în categoria „Zapping Blogosferic”, adică în categoria de recomandări de prin blogosferă. Dacă astrele se vor alinia corespunzător voi participa la acest concurs foto pentru că am câteva idei interesante pentru o fotografie care să exprime starea de spirit pe care ţi-o poate aduce lectura unei cărţi.

Latest Comments

  1. Bumb Daniel 22 august 2013
  2. ice4you 24 august 2013
  3. Bucur 30 august 2013
  4. Ionut 17 septembrie 2013
  5. Ana 15 noiembrie 2013
  6. ancau 15 noiembrie 2013
    • D-Petre 16 noiembrie 2013

Leave a Reply