Autor: D-Petre
Unele persoane astepta tot anul vanatoarea de cumparaturi de Black Friday, cu speranta ca vor descoperi cel mai bun pret pentru un televizor nou sau gadget de inalta tehnologie …
Din ce în ce mai mult, companiile, au nevoie de personal calificat care să stăpânească foarte bine suita Microsoft Office. Din acest motiv, multe dintre marile companii de pe …
22 de studenți și profesori specializați în antreprenoriat social, din 7 țări, împreună cu grupul local de inițiativă din Măgura Zimbrilor, Caraș-Severin, au conturat în ultima săptămâna trecută 5 …
În acest an, 2019, sunt cel puțin cinci motive să comemorăm poetul-filosof Lucian BLAGA. Astfel: Centenar debut editorial cu volumul de poezie: Poemele luminii, Centenar debut editorial cu placheta …
Și în anul școlar 2019- 2020, Grădinița cu Program Prelungit nr.1 Năsăud derulează proiectul educațional intitulat ”Zâmbește-mi, am atâtea să-ți spun!”. Este a doua ediție a acestui parteneriat părinți- …
Cu toții experimentăm, zi de zi, stresul. Uneori, însă, ajungem să credem că ne confruntăm cu probleme mai serioase: anxietate. Cu toate că între cele două concepte există diferențe, …
Before hiring a dental marketing agency, make sure you ask these questions Dental marketing services can be one of the best decisions a dentist might take to promote a …
Renovatul locuintei implica foarte multe aspecte de luat in calcul si de pus la punct dar chiar si cu un buget limitat, rezultatul final poate sa fie unul cu …
Zi de zi ne confruntam cu diverse probleme fiecare dintre noi. Fie acasa, fie la locul de munca sau in orice alt loc. Unele au o rezolvare usoara in …
Dacă vrei să devii un organizator de evenimente de succes (și să faci din această meserie un business profitabil), ești în locul potrivit. Mai jos găsești câteva sfaturi esențiale …