Cum să alegi adidașii potriviți

Nu e ușor să alegi adidașii potriviți. Unii sunt potriviți doar pentru alergat, alții doar pentru fotbal, iar alții sunt pur și simplu pantofi sport pe care îi poți folosi în diverse activități sportive.

Totuși, dacă nu îi alegi corect, pot să apară destul de multe probleme de sănătate, de la simple bătături până la probleme ale coloanei.

Astăzi ți-am pregătit câteva sfaturi de bază de care trebuie să ții cont înainte să alegi perechea de adidași potrivită (chiar dacă cumperi de pe un magazin online de articole sportive!), fie că vrei să te apuci de alergat sau vrei doar să pleci într-o vacanță la munte.

Alege adidașii potriviți

Cât de groasă este talpa și cât de bine amortizează?

Dacă vrei să te apuci de alergat, trebuie să știi că ai nevoie de o pereche de adiași cu o talpă mai groasă.

De ce?

Pentru că atunci când alergi, impactul cu pământul este de 3 ori mai mare decât greutatea corpului. Practic, e ca și cum ai fi de 3 ori mai greu.

Același lucru e valabil și atunci când mergi?

Ei bine, nu. În cazul mersului obișnuit, impactul cu pământul este de doar 1.5 ori greutatea corpului. De aceea nu ai nevoie de o pereche de adiași cu o talpă mai groasă.

Așadar să ții cont de acest aspect pentru că altfel riști să te doară talpa, iar apoi posibil și spatele, mai alergi dacă depui mult efort.

Au călcâiul înalt sau nu?

Pleci într-o vacanță și cauți o pereche de adiași doar pentru plimbări lungi? Sau poate doar vrei o pereche de pantofi sport comozi pentru treburile de zi cu zi?

Atunci ar trebui să cauți modele care au cea mai mică diferență de nivel între călcâi și restul pantofului.

Dacă dorești să alergi în schimb, lucrurile stau complet altfel. În acest caz ar trebui să alegi un model cu calcâiul puțin mai mare decât restul pantofului pentru a atenua cât mai bine șocurile.

Sunt rigizi sau flexibili?

Indiferent că dorești o pereche de adidași pentru alergat sau pur și simplu pentru „plimbări” normale, aceștia ar trebui să aibe talpa cât mai flexibilă.

Ca să testezi, încearcă să te lași pe vârfuri și observă dacă și unde se îndoaie pantoful.

Dacă sunt rigizi sau dacă se îndoaie foarte puțin, ar trebui să mai cauți. Pentru că dacă nu sunt flexibili, te va durea piciorul, mai ales dacă alergi sau umbli destul de mult în ei.

Pe ce suprafață vei alerga?

Adidașii diferă foarte mult în funcție de suprafața pe care îi vei folosi predominant.

De exemplu, dacă alergi pe un circuit sau pe o suprafață special amenajată pentru alergat, nu ai nevoie de o talpă care să îți ofere tracțiune foarte mare.

Asta pentru că acea suprafață îți va oferi toată siguranța si confortul de care ai nevoie.

Totuși, dacă îți place să explorezi „terenuri mai accidentate” să spunem așa (păduri, parcuri, munți etc.), ar fi bine ca talpa să aibă aderență crescută.

Ce greutate ai?

Cu cât ești mai greu, cu atât impactul dintre picior și suprafața pe care alergi va fi mai mare.

De aceea ar fi indicat să alegi o pereche de adidași cu o talpă mai groasă, dacă ai o greutate mai mare.

Cât de bine sunt aerisiți?

Aerisirea unor adidași nu este benefică doar pentru a evita mirosul neplăcut.

Atunci când piciorul nu respiră, se creează o presiune asupra vaselor de sânge. Acea presiune poate afecta atât performanța ta, cât și sănătatea, pe termen lung.

Ar fi bine să verifici cât de bine poate „respira” piciorul (ține cont că vei depune efort în ei!) și verifică dacă există guri de aerisire speciale.

Concluzie

Alesul unei perechi de pantofi potrivite nu ține doar de design. Trebuie să ții cont atât de scopul pentru care îi vei folosi, cât și de confortul pe care îl dorești.  

Așa că fii sigur că adidașii au:

  • Talpa groasă
  • Respiră
  • Sunt flexibili
  • Și potriviți suprafeței pe care alergi

 

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.