Hoinărind cu Make

video preluat de pe youtube

Hoinărind cu Make sau altfel spus, Joi seara am fost la Lugoj la lansarea albumului  „Hoinar prin Piaţa Matache”. Despre istoria acestui prim disc al lui Marius Matache, am scris anul trecut un articol, în care vă povesteam că am ajuns în blogroll-ul de pe coperta unui album de muzică.

Mi-am promis atunci să-l întalnesc pe Make şi să-l ascult live şi iată că soarta a vrut să ne întâlnim, nu la Reşiţa ci la Lugoj, la Clubul Space Bowling, cu ocazia turneului de promovare  pe care cantautorul îl face prin toată ţara. Vasile Gondoci  alături de gazdele de la SpaceBowling „vinovaţii fără vină” pentru această seară de muzică, au avut câţiva invitaţi care i-au stat alături, lui Marius Matache.  Astfel, pe scenă, pe lângă Marius Matache şi Folk Band Imperfect au mai urcat: Cezar Costescu, Dan Câmpan, Eugen Morăriţa cu vioara lui magică, Cristian Buică şi bineînţeles Vasile Gondoci, atât în calitate de gazdă a evenimentului cât şi ca interpret.

Despre calitatea actului artistic nu pot să-mi dau prea mult cu presupusul pentru că urechea mea muzicală „este foarte dezvoltată dar lipseşte cu desăvârşire” dar pot să vă spun că a fost „atât de rău” 🙂 încât cele aproximativ 150 de persoane prezente, n-au realizat când au trecut aproape 4 ore de muzică şi cred că spectacolul se mai putea prelungi vreo două ore, fără nicio problemă şi fără să plictisească pe nimeni.

Pe Cristian Buică, reşiţean de-al meu, îl ştiu şi îl apreciez de mulţi ani, cam de când a urcat prima dată pe scena Cenaclului Flacăra iar pe Vasile Gondoci mi-a făcut o deosebită plăcere să-l reascult cântând, împreună cu toată sala,  „Lugoj lugojan”, cântec la care Cristi Buică l-a corupt şi pe Make să participe realizând, toţi trei, un minunat moment artistic.

La finalul evenimentului au urcat pe scenă toţi artiştii care au participat şi au interpretat, ei împreună şi împreună cu o sală ridicată în picioare, piesa Vinovaţii fără vină. Acum dacă e să fiu sincer până la capăt, sînt un pic invidios pe lugojeni pentru că au un club minunat, cu oameni care se implică în găzduirea unor astfel de evenimente. Cam aşa am hoinărit cu Make Joi seara la Clubul Space Bowling din Lugoj iar acum aştept vara şi tabăra despre siguranța rutieră unde sper să mă reîntâlnesc, de această data, cu bloggerul Marius Matache dar şi cu chitara lui.

În final vă las în compania câtorva fotografii de la acest eveniment. Unele din fotografii sînt făcute de mine, cu o „săpunieră”, de unde şi calitatea mai slaba, iar altele sunt preluate de pe pagina de facebook a Space Bowling Club, cu acceptul autorului.

 

Latest Comments

  1. Centurion 13 aprilie 2013
  2. Marius Matache 13 aprilie 2013
    • Centurion 13 aprilie 2013
  3. zdwub 14 aprilie 2013
  4. Gabriel Ursan 17 aprilie 2013
    • D-Petre 18 aprilie 2013
  5. Ionut 21 aprilie 2013
  6. Pingback: "Cât de mult" - un videoclip cadou 8 februarie 2014
  7. Pingback: Vizită în HD - D - Petre 19 februarie 2014
  8. Pingback: 1 Mai cenuşiu 1 mai 2014
  9. Pingback: Marius Matache la Reşiţa 30 noiembrie 2014
  10. Şerban Stănescu 30 noiembrie 2014
    • D-Petre 2 decembrie 2014