Router Asus RT-N65U

router Asus RT-N65U

După cum am povestit în acest articol, am avut nevoie de un router wireless nou aşa că după lungi cercetări n-am ales niciunul din modelele enumerate în acel articol 🙂 şi am optat, până la urmă, pentru un router Asus RT-N65U. Am făcut această alegere pentru că este un router dualband – 2.4 – 5GHz – (fiecare bandă are alocat un procesor propriu) şi pentru că are interfaţă SuperSpeed USB 3.0 pentru partajarea datelor.

Cu toate că am citit specificaţiile tehnice, atunci când am intrat în posesia lui am fost plăcut surprins de dimensiuni. E mic, mic şi drăguţel, cu toate că forma şi aspectul erau cam ultimile criterii pe care să le folosesc la alegerea unui router … ca doar nu e bibelou de pus în vitrină între balerină şi chinez :).

Specificaţiile tehnice pentru ASUS RT-N65U Black Diamond Dual-Band Wireless-N750 Gigabit , 2 x USB 3.0 SharePort, IEEE sînt cele de mai jos:

  • Standard Wi-Fi:  802.11 n
  • Porturi LAN: 4 x RJ-45
  • Porturi WAN: 1 x RJ-45
  • Rata de transfer Ethernet (Mbps): 10/100/1000
  • Securitate: WEP 64/128 bit ; WPA, WPA2 ; WPS ; Firewall
  • Antenă: Internă
  • Frecvenţă (GHz): 2.4 – 5
  • Rata de transfer WI-FI (Mbps): 300 + 450
  • Port USB: 2 x USB 3.0
  • Dimensiuni (mm): 172 x 60 x 145
  • Greutate (Kg): 0.375
  • Alimentare: 19V / 1.58A
  • Altele: Suportă UPnP ; Media server ; Printer Server ; FTP Server ; PPTP VPN server ; Traffic monitor

Acum mai trebuie să aştept puţin până vine iepuraşul ortodox  ca să adaug şi un HDD extern cu USB 3.0 dar încă nu-s hotărât la un anume model aşa că nişte recomandări ar fi tare bune. Ce să fie ? Seagate sau Western Digital … de 500GB sau de 1TB … Eu am ales aceste două variante sau surorile lor mai mici de doar 500GB:

  1. HDD extern Western Digital My Passport 3.0, 1TB, USB 3.0, 2,5″
  2. HDD extern Seagate Expansion 1TB, 2.5″, 5400 rpm, 8MB, USB 3.0

Despre instalarea şi funcţionarea routerului  Asus RT-N65U o să scriu intr-un alt articol dar abia după ce va veni şi hard-diskul extern, ca să pot zice şi câte ceva despre vitezele reale de transfer obţinute pe USB 3.0. Acum aştept recomandările vostre, care sper să mă ajute să mă decid mai repede asupra unuia din cele două modele şi pe care să-l fac pereche cu routerului  Asus RT-N65U.

Latest Comments

  1. Alexandru Ionut 11 aprilie 2013
    • D-Petre 11 aprilie 2013
  2. Bogdan 11 aprilie 2013
    • D-Petre 11 aprilie 2013
  3. Gabriel Ursan 11 aprilie 2013
    • Yamasha 14 aprilie 2013
      • Ionut 16 aprilie 2013
  4. Ana- 11 aprilie 2013
  5. Nea Cornel 11 aprilie 2013
  6. SydowBlog 14 aprilie 2013
  7. Sorin V. 15 aprilie 2013
  8. Mihai 18 aprilie 2013
  9. Pingback: Windows XP reloaded - D - Petre 19 mai 2013
  10. Pingback: Recomandari nepacalite :)Nea Blogu' 4 iulie 2014
  11. Ovidiu 2 iunie 2015
    • D-Petre 8 iunie 2015