Chiar dacă Salvarea, Urgenţa şi Spitalul sînt trei structuri oarecum diferite, pentru omul obişnuit ele înseamnă tot servicii medicale. La începutul acestei săptămâni (Luni după-amiază), din nefericire, a trebuit să trec prin toate aceste trei compartimente ale sistemului românesc de sănătate. Mama a avut o problemă destul de gravă de sănătate aşa că am apelat la 112 (Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă) pentru o salvare, am ajuns la urgenţă (Unitatea de primire Urgente – U.P.U.) şi apoi la spitalul judeţean pentru internare.
Salvarea
După apelul la 112, direcţionat imediat spre Ambulanţă, cei de la Salvare s-au mişcat foarte bine, au ajuns în aproximativ 8 – 10 minute, au constatat starea pacientei, au verificat tensiunea arterială şi reflexele apoi au luat câteva măsuri imediate pentru stabilizare – o injecţie şi apoi în ambulanţă i-au pus o perfuzie. Au dat dovadă de profesionalism, promtitudine şi mai ales de omenie.
Urgenţa
După sosirea la U.P.U. cei de pe ambulanţă au făcut predarea pacientei, au întocmit actele şi ne-au lăsat pe mâna celor din serviciul de urgenţă al spitalului judeţean. Cei de aici au instalat destul de rapid echipamentul de monitorizare cardiacă, au făcut câteva investigaţii, au recoltat sânge pentru analize şi au acordat tratament de urgenţă pentru stabilizarea tensiunii arteriale. Dacă pentru cei de pe ambulanta am avut doar cuvinte de laudă, la Unitatea de Primire Urgente lucrurile nu au mai stat la fel de bine.
Personal insuficient şi din aceasta cauză lucrurile nu se miscă suficient de cursiv iar dacă medicul de gardă şi asistentele au fost cât de cât la înălţime (lipsindu-le totuşi doza de omenie de care personalul de pe ambulanţă a dat dovadă), despre infirmiere şi femei de serviciu nu pot să spun mai nimic de bine … pentru că au fost pline de ifose, de parcă ele şi numai ele erau deţinătoarele premiului Nobel pentru medicină.
Spitalul
De la U.P.U. am fost trimişi pentru investigaţii în vederea internării, la secţia de Neurologie, secţie care se află în altă parte a oraşului, într-o clădire mai veche a spitalului judeţean. Am ajuns la „Spitalul vechi” (construit prin 1932) unde au fost analizate documentele, consultată pacienta şi internată. Şi cam de pe aici începe calvarul acestei experienţe. Dacă pentru Serviciul de Ambulanţă am avut doar cuvinte de lauda, dacă la U.P.U. nu am avut de reproşat decăt calitatea factorului uman aici, la secţia de Neurologie a Spitalului Judeţean am fost aproape şocat de improvizaţiile pe care personalul trebuie să le facă pentru a putea acorda asistenţă medicală pacienţilor.
Saloane puţine, paturi insuficiente aşa că de multe ori se întâmplă să fie puse paturi suplimentare care micşoreaza şi mai mult spaţiul şi aşa prea mic. După ce că saloanele sînt tare aglomerate mai sînt şi mixte, adică în aceeaşi încăpere sînt şi femei şi bărbaţi, cu toate neajunsurile pe care le implică o astfel de situaţie. În afară de căldura, care e cam prea multă, multe lucruri de bine nu prea sînt de spus despre dotările acestui spital.
Noroc cu personalul medical şi chiar cu cel auxiliar, care în ciuda tuturor greutăţilor încearcă să-şi facă meseria cu dăruire. Cladirea fiind veche nu a fost prevăzută cu lifturi aşa că transportul bolnavilor de la un etaj la altul este efectuat cu targa, pe scări …geamurile sînt vechi şi abia se mai închid iar instalaţiile sanitare sînt ori vechi, ori noi dar de calitate slabă, aşa că veşnic e un robinet care curge, un sifon înfundat … în schimb într-un alt corp al aceleiaşi clădiri, corp unde funcţionează Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate văd ca toate geamurile sînt noi şi aproape toate incăperile sînt prevăzute cu instalaţii de climatizare.
Pentru birouri s-au găsit bani dar pentru dotarea şi amenajarea spitalului n-au mai prea rămas. Acum să nu creadă cineva că toată acea cladire e în paragină pentru că secţia de Cardiologie a fost renovata acum câţiva ani şi arată decent faţă de restul spitalului cu toate ca este amplasata la un etaj superior si cardiacii fac jogging pe scari pentru a ajunge la medici.
Voi ce experienţe recente, plăcute sau neplăcute, aţi avut cu sistemul medical românesc ?
am ezitat să citesc postarea ta intuind că îmi va stârni iarăşi picături reci pe spinare… şi chiar aşa şi este.
ca să îţi răspund: am trecut printr-o experienţă similară cu tata, doar că problemele noastre erau la cardiologie unde nu numai că nu aveau nici măcar banala aspirină a inimii (şi nu pupi reţetă s-o cumperi pentru că reţeta poate fi decontată la casa de sănătate) dar ni s-au oferit „până am găsit cu zbateri şi disperări, fiole de antibiotic de care tata avea stringentă nevoie şi care aveau drept principal scop neutralizarea altor erori… medicale (o infecţie cu un stafilococ auriu căpătat la un alt… spital) desigur că oferta era la suprapreţ, iar tata avea nevoie de 6 fiole pe zi.
eu încerc să înţeleg, încerc să justific… dar uneori este atât de copleşitor, se întoarce atât de direct în propriile noastre figuri aceste neajunsuri încât mă întreb interesul cui este ca ele să nu fie rezolvate.
S-au vazut si mult mai rele, de la personal insuficient si nepregatit si medicamente aduse de acasa de catre pacienti, la cazuri in care trebuie sa fii operat la un sold, dar dupa anestezie iti dai seama ca ti s-a operat celalalt. Ba se poate intampla sa te imbolnavesti in spital si chiar sa mori din cauza doctorului care te-a tratat. N-ai avut de-a face cu un malpraxis, lucru pentru care ar trebui sa te feliciti.
Cazurile in care esti operat in alt loc decat cel la care aveai nevoie nu s-a intamplat niciodata la spitalele mari/bune din principalele orase. Faza cu personalul insuficient nu depinde de spitalul in sine ci de Ministerul Sanatatii, multe dintre probleme avand aceasta sursa.
In urma cu vreo doi ani, pe la doua noaptea, am mers la urgenta cu cineva care avea unele probleme de sanatate. Pentru ca asistentii de pe ambulanta nu au reusit stabilizarea si i-au spart o vena, am ajuns la UPU. Acolo, in invalmaseala, am intrat si eu. Un asistent de la UPU, dupa ce a facut un EKG, a sunat sa coboare cardiologul.
Imediat a inchis vizibil iritat si, fara a realiza ca sunt si eu prin zona, i-a spus unui coleg: „Jegul asta nu vrea sa coboare, a zis ca nu se trezeste el din somn pentru atat”. La doi ani distanta, sper doar ca „jegul” a avut bunul simt sa-i dea o bere agentului de paza care m-a dat afara din spital inainte sa-l gasesc…
Si eu, ca si Psi, mi-a fost teama sa citesc mai departe de titlu. Ma asteptam sa fie rau (povestea cu targa pe scari mi-a starnit amintiri neplacute, despre care nu vreau sa scriu). Chiar mai rau, de fapt… pana la urma oamenii (cu exceptia asistentelor de la urgenta) au fost ok, ceea ce tot e bine.
Vineri a fost Sf. Andrei = zi libera
Astazi 1 Decembrie = tara e in sarbatoare
Maine e Duminica = inca o zi libera
Trei zile de sarbatoare dar in spital e jale … o asistenta si doua infirmiere pe tura la aproape 50 de internati si asta in sectia de Neurologie unde jumatate din pacienti sunt imobilizati la pat.
Cele descrise în articol m-au întristat teribil. Din păcate acesta este sistemul nostru de sănătate, limitat în eficienţă, ciuntit de un buget la rându-i copârţit, făcut pe genunchi, „pompieristic”, de către toţi neaveniţii perindaţi pe la Ministerul Sănătăţii. S-a preferat alocarea unui buget supradimensionat, altor ministere, s-au făcut părculeţe cu huţule la sate, tot acolo terenuri de fotbal iluminate, patinoare, telegondole şi pârtii de schi taman pe versantul sudic unde nu prea e zăpadă, evident pe criterii preferenţiale, dictate politic, aşa numitele afaceri de partid.
Acum ceva vreme, când asemeni cazului tău, mama a fost internată, spitalul judeţean, n-avea chestii elementare (pansament, leucoplast, apă oxigenată), cunosc deci sentimentul de nepuţintă amestecată cu revoltă generat de situaţii de acest gen.
Despre factorul uman, implicat în ceea ce se numeşte sistem de sănătate, personal medical şi auxiliar, ce s-ar putea spune altceva decât că există Oameni (care-şi iubesc meseria şi o practică cu dăruire, chiar dacă salariul este batjocoritor, de altfel un fapt comun în RO) şi Neoameni, iar ăstora n-ai ce le face, sunt incorijibili (pentru ei s-a inventat şpaga).
Însănătoşire grabnică mamei, iar ţie şi vizitatorilor acestui blog, vă doresc sănătate, să n-aveti nevoie de seviciile unui sistem el însuşi perpetuu bolnav (grav şi cronic)
Multumesc pentru gandul bun.
orice dar fara spital,mama mia ce experienta…
La noi, intai mori, apoi vine salvarea, si daca i noroc sa vina te plimba de la un spital la altul pana mori…ca in „Moartea dlui Lazarescu”
Eu un lucru nu inteleg..Anul acesta bunicului meu i s-a facut rau..Am sunat la 112..Si dupa ce m-au intrebat tot felul de chestii pe acolo au trimis ambulanta..Acum 2 ani insa i s-a facut rau unchiului meu, si dupa acelasi intreabri au trimis SMURD..Oare de ce??
Cardiologia si la noi se gaseste la ultimul etaj iar liftul nu prea se poate folosi e mereu „defect”. Mi-ai dat o idee sa scriu articolul care mi-a tot ramas in draft.
Acum patru ani, cand mama a facut AVC-ul, am trecut prin exact aceleasi situatii. Am fost socata vazand la Neurologie barbatii in acelasi salon cu femeile. Nu inteleg nici acum de ce ii amesteca. Toate saloanele arata la fel, deci s-ar putea face schimbari, pentru ca nimeni sa nu fie pus in situatii jenante.
Sanatate mamei tale, Petre!
Multumesc Vienela.
Asigurarile private de sanatate au potentialul de a mai rezolva din problemele din sistemul medical cred. In acest moment defapt o mare parte din banii pe care noi ii platim pentru sanatate ajung in alte parti ale bugetului, astfel incat noi nu primim inapoi serviciile medicale pe care le platim..