Concursurile de turism montan din cadrul Campionatului Național de Turism Sportiv „Ștafeta Munților” 2017 vor debuta în luna mai și se vor încheia în luna septembrie, existând șapte etape și o festivitate de premiere.
Prima etapă din „Ștafeta Munților” 2017
Asociația de Turism Montan Hai pe Munte! Iași organizează în perioada 26-28 mai 2017, în Masivul Ceahlău, prima etapă a Campionatului Național de Turism Sportiv „Ștafeta Munților” 2017, sub numele de Trofeul „Hai pe Munte!”
La eveniment poate participa orice persoană, indiferent dacă dorește să participe la activități sau pur și simplu, să petreacă un weekend în natură.Tabara de corturi va fi amplasată în camping Leon, la intrarea în stațiunea Durău, se poate opta și pentru cazare la diferite pensiuni din zona.
Activitățile se vor desfăşura într-un parc naţional iar participanții vor respecta regulile parcului Național Ceahlau ce vor fi aduse la cunoştinţă la şedinţa tehnică. Este interzis a se face focul. Va exista o singură vatră mare de foc.
Copiii împreună cu păriții care vor participa la categoria destinată lor vor învăța cum să se orienteze în pădure cu ajutorul busolei, ce înseamnă o drumeție și ce înseamă o echipă unită, iar cei mai curajoși vor recita poezii, vor cânta și vor juca piese de teatru.
Trofeul „Hai pe Munte” se va desfășura pe o durată de trei zile:
Prima zi va fi dedicată primirii participanților și înscrierii acestora în concurs. Înscrierea se va face pe categorii de vârsta, dar și în funcție de pregătirea fizică a participanților.
A doua zi veți avea parte de activități cu specific montan, inclusiv o drumeție, unde pașii vă vor purta pe cărari mai umblate sau mai puțin cunoscute din Masivul Ceahlău unde veți găsi în calea voastră: Cascada Duruitoarea, Piatra Lacramată, Cabana Dochia, Vârful Toaca ( 1904 m), Stânca Panaghia și Cabana Fântânele.
Categoriile de concurs la „Ștafeta Munților” 2017 sunt: Family, Open, Juniori, Veterani Seniori,Feminin și Elite.
Pentru cei profesioniști organizatorii au pregătit proba Cros-Trail, traseul fiind de 5 km și unde participarea este individuală și pe categorii. Persoanele care participă la cros nu pot participa la alte probe din cadrul concursului, excepție făcând proba culturală.
Înscrierea, pe echipe și pe categorii de concurs, se poate face până în ziua începerii competiției, la cortul organizatorilor, înaintea sedinței tehnice, iar participarea se face pe propria răspundere. Regulamentul concursului și mai multe informații despre eveniment le puteți găsi pe www.stafetamuntilor.ro.