Aplicaţia Salvamont pentru Android

Salvamont Aplicatie Android

Ştiu că lansarea aplicaţiei SALVAMONT pentru Android nu este chiar cea mai noua ştire dar promovarea unei iniţiative bune poate fi făcută şi un pic mai târziu pentru că nu strică niciodată să încurajăm o faptă bună şi chiar nu trebuie să ne temem de că „nicio faptă bună nu rămâne nepedepsita” :).

Un operator de telefonie, care este şi susţinătorul în comunicaţii al Salvamont, a lansat o aplicaţie pentru telefoanele care folosesc sistemul de operare Android, cu ajutorul căreia echipele de intervenţie pot localiza mai uşor turiştii care suferă un accident şi au nevoie de ajutor. Iată ce spune comunicatul de presă despre această aplicaţie:

Persoana care foloseste aplicatia poate notifica in timp real dispeceratul Salvamont, cu ajutorul ‘tab-ului’ SOS, atunci cand are nevoie de ajutor. Echipele Salvamont pot localiza pozitia telefonului, coordonatele geografice si nivelul bateriei. Chiar daca telefonul nu mai este in raza de acoperire a retelei de telefonie folosite, traseul parcurs va fi memorat pe perioada monitorizarii, iar la prima conexiune in retea, dispeceratul Salvamont va putea vedea din nou coordonatele locatiei utilizatorului.

Aplicaţia este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play. Special pentru utilizatorii acelei reţele de telefonie, traficul de date în cadrul aplicaţiei este gratuit. În perioada următoare, va fi lansată şi o versiune iOS pentru telefoanele iPhone, precum şi noi funcţionalităţi pentru îmbunătăţirea aplicaţiei.

Serviciul este recomandat tuturor celor care calatoresc pe munte in vreme dificila sau pe trasee necunoscute, echipa Salvamont putand astfel monitoriza numarul turistilor care se afla in zone de risc, iar in cazul in care acestia apeleaza de urgenta dispeceratul, pozitia lor poate fi foarte usor gasita, reducand extrem de mult timpul de localizare si salvare.

Cu ajutorul aplicaţiei Salvamont, pentru telefoanele cu Android, echipajele de salvare pot interveni mai uşor şi mai precis în sprijinul  turiştilor aflaţi în dificultate şi care au nevoie de ajutor.

                                                                                                                  fotografia aplicaţiei este preluata din Google Play

Latest Comments

  1. roscabgdn 31 ianuarie 2013
    • D-Petre 31 ianuarie 2013
  2. Lucian 31 ianuarie 2013
  3. Ana- 31 ianuarie 2013
  4. Gabriel Ursan 31 ianuarie 2013
  5. Thoth 31 ianuarie 2013
  6. Delilah 31 ianuarie 2013
  7. Ionut 8 februarie 2013