Astăzi 10 octombrie 2014 la 17:30, la Timişoara, are loc o întâmplare nemaîntâmplată :). Un frumos nebun „Balaurul de Transilvania” Flaviu Cernescu, căruia i-am luat un interviu mai pe la începutul anului, va face ce-i place, adică o mică „plimbare” la înălţime pe o linie (coardă) întinsă între acoperișurile Hotelului Timișoara și Teatrului Național.
Această ispravă face parte din proiectul “Transylvania Dragon” sau pe numele lui romanesc „Balaurul de Transilvania” şi va fi un film documentar despre turism şi sporturi extreme, film care va fi realizat de Western Transylvania Studios în regia lui Sabin Dorohoi, regizorul bănăţean cu peste 35 de nominalizări şi premii internaţionale. Din cele treisprezece filme de scurtmetraj realizate, ultimele cinci (“Ghela” , “Visând la Galapagos” , “Clopotul”, “Fata din Transilvania” şi “Calea Dunãrii”) i-au adus cele mai multe distincţii internaţionale la festivaluri precum: Palm Springs, Reykjavic, Geneva, Chicago, TIFF, Roma, Regensburg, Sardenia şi Festivalul de film Est European din Hollywood.
Viitorul documentar va fi filmat între 10 şi 26 octombrie, iar echipa va parcurge practic întreg Banatul şi Transilvania, filmând o parte din cele mai renumite obiective turistice. Cum filmul presupune acrobaţii spectaculoase la înălţimi ameţitoare în multe locuri publice ale marilor oraşe din Transilvania şi Banat (deocamdată este perioada în care echipa solicită aprobările autoritãţilor pentru acest demers inedit şi încă nu putem publica oficial şi exact toate locaţiile unde se va filma), cu siguranţă vor fi mulţi oameni curioşi să asiste la “evenimente”.
D-păi de Super-eroi aţi auzit în mod sigur, însă ati mai auzit vorbindu-se despre un Supebalaur? E in Timişoara! Tot timpul la înălţime! Daca credeţi că sunteţi interesaţi să-l vedeti şi să-l pozaţi, asta-i calea pe care să o apucati: vineri, începând cu ora 17:30 , „Superbalaurul” Flaviu Cernescu face o „plimbărică” la o super-înălţime, deasupra unei mulţimi cu gura super-căscată, la o super-filmare cu-n super-crew, toată acţiunea petrecându-se pe cea mai circulată stradă din Timişoara, super-strada Mărăşti. Dacă credeţi că ar fi un subiect interesant de super-văzut şi de super-pozat/selfie-uit, d-apăi sunteţi super-bine-veniţi.
Iti trebuie o doza de nebunie pentru asa ceva…
Foarte curajos gestul