Felicitări acestei echipe! Păcat că în această țară toată lumea promovează bombele sexy în locul persoanelor inteligente, persoane care într-un fel sau altul ar putea schimba multe în țara asta.
Antonela Munteanu28 februarie 2013
Nu ştim să ne recompensăm vârfurile-olimpicii care ne fac onoare! Auzim adesea că elevii români în cadrul competiţiilor naţionale şi internaţionale obţin rezultate deosebite. Cei care participă la astfel de competiţii sunt elevi foarte silitori, cu un potenţial deosebit, în anumite domenii. Sistemul educaţional nu îi ajută pe aceşti elevi. Nu există centre de excelenţă, unde să se poată realiza educaţia la un nivel înalt cu aceşti copii foarte bine dotaţi. De asemenea, nu le este permisă performanţa în domeniul în care au un potenţial bun, olimpicilor cerându-li-se performanţă la toate materiile. Există resurse intelectuale în acestă ţară. Ne mirăm că nu le descoperim sau că nu vrem să le descoperim? „Nişte tocilari”! cum bine se încheie mesajul. N-avem nevoie de ei! De ce? Pentru că ei sunt modele de urmat! Cum ar putea fi manipulată o masă de intelectuali? Cam greu. Aşadar, trăiască tembeliziunile! Şi …”mândria” noastră stearpă!
Am mai citit informaţia şi am spus şi acolo că mă bucur că sunt oameni pe care îi interesează
mai mult performanţele unor copii români dotaţi, decât chiloţii Danielei Crudu.
Antonela Munteanu28 februarie 2013
Ehe, dar câtă lume o cunoaşte pe „Cruduţa”! Şi e răsplătită din plin pentru ceea ce ne arată, pe când de Ioana Tamaş cine a auzit?! Şi cum este recompensată această fată pentru meritele ei? Suntem „mândri” pe-acilea, dăm din gură, că nu ne doare, dar societatea în care trăim şi-a inversat scara valorilor sociale, încât au ajuns mediocrităţile să fie promovate, iar valorilor să li se dea, pe româneşte, un şut în fund. Pardon, o strângere de mână şi-apoi, hai pa, că n-avem timp de prostii de-astea.
Foarte frumos. Macar online sa fie promovati, daca televiziunile numara doar colaceii pitipoancelor si patratelele pitiponcilor.
Exista motive de mandrie… inca. Chiar si in sistemul acesta de invatamant pe care multi il blameaza, exista oameni care isi fac treaba. Dascali adevarati, cu vocatie. Felicitari atat copiilor, cat si profesorilor lor. Unii fara altii nu s-ar putea.
:)) Nu distribuiti mai departe ca nu intereseaza pe nimeni :))
Oricum un lucru ma invatat viata, cei care in scoala sunt retrasi si nebagati in seama sunt in viitor pe pozitii de conducere, asa ca tuturor le urez mult succes in viata dar le transmit si un scurt mesaj:
Nu va lasati, viata o sa va rasplateasca munca!
Felicitari si mi-ar fi placut ca o asemenea veste sa apara pe prima pagina in toate ziarele..Din nefericire, aflam asta doar de pe bloguri sau 1% dintre site-urile cu notorietate.
Sunt mandru de baimareanul meu 🙂 Este un tip foarte sociabil si de viata si in lumea asta mai putin academica 🙂
Bravo lor! Hai ca au mai ramas cativa cu care putem sa ne mandrim!
felicitari baietilor…ne putem mandrii(noi barbatii) pentru ca la astfel de concursuri fetele totdeuna sunt mai inteligente:))
Felicitări acestei echipe! Păcat că în această țară toată lumea promovează bombele sexy în locul persoanelor inteligente, persoane care într-un fel sau altul ar putea schimba multe în țara asta.
Nu ştim să ne recompensăm vârfurile-olimpicii care ne fac onoare! Auzim adesea că elevii români în cadrul competiţiilor naţionale şi internaţionale obţin rezultate deosebite. Cei care participă la astfel de competiţii sunt elevi foarte silitori, cu un potenţial deosebit, în anumite domenii. Sistemul educaţional nu îi ajută pe aceşti elevi. Nu există centre de excelenţă, unde să se poată realiza educaţia la un nivel înalt cu aceşti copii foarte bine dotaţi. De asemenea, nu le este permisă performanţa în domeniul în care au un potenţial bun, olimpicilor cerându-li-se performanţă la toate materiile. Există resurse intelectuale în acestă ţară. Ne mirăm că nu le descoperim sau că nu vrem să le descoperim? „Nişte tocilari”! cum bine se încheie mesajul. N-avem nevoie de ei! De ce? Pentru că ei sunt modele de urmat! Cum ar putea fi manipulată o masă de intelectuali? Cam greu. Aşadar, trăiască tembeliziunile! Şi …”mândria” noastră stearpă!
Nici nu stiam de acesti studenti …
Bravo lor! In sfarsit ceva cu care sa ne mandrim ca suntem Romani!
Am mai citit informaţia şi am spus şi acolo că mă bucur că sunt oameni pe care îi interesează
mai mult performanţele unor copii români dotaţi, decât chiloţii Danielei Crudu.
Ehe, dar câtă lume o cunoaşte pe „Cruduţa”! Şi e răsplătită din plin pentru ceea ce ne arată, pe când de Ioana Tamaş cine a auzit?! Şi cum este recompensată această fată pentru meritele ei? Suntem „mândri” pe-acilea, dăm din gură, că nu ne doare, dar societatea în care trăim şi-a inversat scara valorilor sociale, încât au ajuns mediocrităţile să fie promovate, iar valorilor să li se dea, pe româneşte, un şut în fund. Pardon, o strângere de mână şi-apoi, hai pa, că n-avem timp de prostii de-astea.
Foarte frumos. Macar online sa fie promovati, daca televiziunile numara doar colaceii pitipoancelor si patratelele pitiponcilor.
Exista motive de mandrie… inca. Chiar si in sistemul acesta de invatamant pe care multi il blameaza, exista oameni care isi fac treaba. Dascali adevarati, cu vocatie. Felicitari atat copiilor, cat si profesorilor lor. Unii fara altii nu s-ar putea.
Am vazut postarea umbland pe Facebook. Acesti tineri merita atentie. Mesajul „Nu da share” functioneaza din pacate la unii :(.
Am dat si eu share acestei postari pe facebook, pentru ca m-a impresionat.
Acelasi lucru se intampla cu orice delegatie care merge la olimpiada internationala . Nu e bagata in seama de nimeni