Reşiţa Locomotives – promovare de vară

Resita Locomotives

După ce au reuşit performanţa de a termina campionatul pe locul doi (o parte din lotul reşiţean sînt legitimaţi şi au jucat la echipa Timişoara 89ers, cea care de fapt a terminat campionatul ca vicecampioană) a urmat o mică vacanţă iar de vreo lună componenţii lotului de fotbal americam din Reşiţa au reluat pregătirea. Antrenamentele se desfăşoară Lunea şi Miercurea, de la ora 19:00, pe Stadionul Tineretului (stadionul de atletism din Reşiţa – zona Intim).

Pentru că deocamdată lotul reşiţean nu are în componenţă suficienţi sportivi, Raul Siladi – „vinovatul” pentru apariţia fotbalului american la Reşiţa – a organizat trei acţiuni pentru promovarea acestui sport şi pentru recrutarea de noi doritori de mişcare într-un cadru organizat. Aceste acţiuni au avut loc în Parcul Tricolorului din Reşiţa, unde câţiva componenţi ai echipei Reşiţa Locomotives au prezentat echipamentul de joc, au împărţit flaiere şi au făcut o mică demonstraţie despre ce înseamnă Fotbal American.

După primul eveniment de acest fel, Raul Siladi (antrenorul jucător) s-a declarat mulţumit pentru că au fost tineri care s-au arătat interesaţi şi care au şi participat la antrenamentele echipei. La a doua prezenţă în Parcul Tricolorului o mică  furtună a determinat scurtarea acţiunii de promovare dar Sâmbătă, 17 August, acţiunea a fost reluată şi cei care au venit să vadă ce înseamnă fotbal american au putut privi o mică demostraţie, la care au participat şi câţiva componenţi ai Timişoara 89ers veniţi special pentru a-şi sprijini colegii şi prietenii de la Reşiţa.

Resita Locomotives Resita Locomotives Resita Locomotives Resita Locomotives

Resita Locomotives Resita Locomotives Resita Locomotives Resita Locomotives

Raul Siladi - Resita Locomotives Resita Locomotives - Valerius Biste si Petre Dalea Resita Locomotives Resita Locomotives

La final, după aceste câteva fotografii, puteţi urmări şi un scurt filmuleţ realizat la aceste acţiuni de promovare a fotbalului american, organizate de echipa Reşiţa Locomotives. (Nu criticaţi calitatea imaginii pentru că filmările au fost facute cu o „săpuniera” de 7,2 mega pixeli).

Go LOCOS !!!

 

Latest Comments

  1. cotos 20 august 2013