Am trecut de ziua de 3 iulie, când am sărbătorit cei 250 de ani de industrie pe aceste meleaguri… Am inițiat de anul trecut mai multe proiecte & programe care să ilustreze importanța istoriei acestor locuri, începând cu ziua de naștere a Reșiței industriale până în ziua de astăzi, cu toate suișurile și coborâșurile inerente unei evoluții istorice, așa cum a trăit-o urbea noastră încă din 1769, când s-a pus de fapt piatra de temelie a ceea ce sărbătorim astăzi.
Deja consacratul parteneriat între Centrul Universitar din Reșița al UBB, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița, revista „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, Societatea „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița, Muzeul Cineastului Amator din Reșița și Filiala Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a demonstrat până în prezent, că împreună se pot realiza lucruri frumoase…
Uniți în sărbătoarea Reșiței, ne-am propus în luna mai un proiect expozițional: în fiecare zi de 3 a lunilor mai – octombrie, să se organizeze câte o expoziție care să ilustreze trecutul sau prezentul acestui loc minunat prin oamenii și faptele lor, prin energia lor creatoare, dar nu în ultimul rând și prin ceea ce ne-a oferit Bunul Dumnezeu: natura, mediul înconjurător.
Prima expoziție a fost deschisă în curtea Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” din Reșița timp de două ore, între 16.00 și 18.00, în lunea Paștilor din acest an, în data de 3 mai 2021. Reșițenii dornici de istoria acestor locuri au putut vizita o expoziție dedicată unor momente importante din viața Cetății de Foc, din anul în care se sărbătoreau 200 de ani de industrie la Reșița, în 1971. Curatorul primei expoziții a fost coordonatorul Muzeului Cineastului Amator, Andrei Florin Bălbărău. Cea de a II-a expoziție, deschisă în 3 iunie în curtea Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” din Reșița, timp de două ore, a fost cea realizată cu piese din colecția lui Bogdan Andrei Mihele, un mare iubitor al istoriei plaiurilor industriale reșițene. Cea de a III-a s-a organizat în foaierul Centrului Universitar UBB din Reșița și a reunit plasticieni profesioniști și amatori într-o expoziție de artă plastică dedicată jubileului reșițean, chiar în ziua în care, în urmă cu 250 de ani, se aprindeau primele două furnale. Aceasta s-a inaugurat) sub motto-ul „Reșița – 250: Timp și contratimp”. A IV-a expoziție a fost intitulată „Reșița pierdută”, având marca familiei de fotografi Mato. Jancsi Mato a adunat din arhiva proprie pentru expoziția din 3 august imagini realizate de tatăl său, Ioan Mato (*13 octombrie 1932, Iersig – †27 iunie 2004, Reșița), care reprezintă scene din istoria orașului vechi, parte care a fost demolată ca urmare a extinderii uzinelor reșițene în ultimele decenii ale secolului trecut.
De data aceasta vă invităm la o nouă expoziție dedicată jubileului reșițean, cu posibilitatea de a fi vizitată vineri, 3 septembrie 2021, în curtea Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” din Reșița, timp de două ore, între 16.00 și 18.00:
3 septembrie 2021, orele 16.00 – 18.00, curtea Centrului German „Alexander Tietz“ Reșița:
Proiectul de expoziții „Reșița: 250 de ani de industrie”. Expoziție de fotografii realizate de Petre Dalea (Reșița) având ca tematică lucrările de GRAFITTI, Street Art și / sau NEOMURALISM existente în Reșița până în vara lui 2021.
Proiect expozițional organizat cu sprijinul Muzeului Cineastului Amator Reșița, coordonator: Andrei Florin Bălbărău.
Fotograful Petre Dalea explică tematica expoziției printr-un citat al artistului IRLO (cel care a realizat prima pictură murală de mari dimensiuni în Reșița):
„Arta stradală poate să ajute ca oricare altă artă pentru că scoate omul din hipnoza vieții de zi cu zi”.
Așadar, rupeți-vă un pic din timpul personal în după-masa zilei de 3 septembrie și vizitați o expoziție interesantă din acest proiect. Vă așteptăm în curtea Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” din Reșița, timp de două ore, 16.00 – 18.00, bineînțeles respectându-se toate măsurile sanitare din perioada aceasta de pandemie, așa cum sunt ele stipulate în deciziile factorilor responsabili în acest sens.
Guest post by Erwin Josef Țigla – președinte al Forumului Democratic al Germanilor din Caraș-Severin și al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița
Latest Comments