Târgul de Florii

Sâmbătă şi Duminică la Reşiţa a fost Târgul de Florii organizat de Camera Agricolă a judeţului Caraş-Severin. Sâmbătă s-a desfăşurat şi Alaiul Primăverii dar în acest an nu am reuşit să ajung ca să pot face câteva fotografii aşa cum  am făcut anul trecut dar am ajuns prin zonă mai spre după amiază ca să văd târgul de florii.

La târg ca la târg … au fost şi multe flori, pentru toate gusturile şi pentru toate buzunarele dar au mai fost şi alte mărfuri agricole:  miere şi produse din miere, ciuperci pleurotus proaspete sau murate împreună cu morcovi şi ceapă şi puse la borcan, brânză şi caş de oaie şi vaci ba chiar şi brânză de capră dar şi ţuică multa de la producători din zona cărăşeană … şi pentru că tradiţiile se actualizează şi in Banatul de munte, am găsit chiar şi tuică de struguri sau ţuică de smochine, tradiţionale :).

Pe lângă flori şi produsele tradiţionale bineînţeles că şi-au găsit locul şi nelipsitele kitsch-uri de bazar dar şi baloanele viu colorate sau nelipsita vedetă a târgurilor de altădată – vata de zahăr pe băţ. Copii au avut şi ei parte de distracţie pe plasele de sărituri sau pe toboganele gonflabile.

O parte din cei care au participat dimineaţa la Alaiul Primăverii, formaţii de dansuri, fanfare, solişti instrumentişti şi vocali au susţinut un program artistic, spre încântarea reşiţenilor prezenţi Sâmbătă după amiaza în Parcul Tricolorului. Puteţi vedea mai jos câteva imagini de la Targul de Florii de la Reşiţa.

 

Latest Comments

  1. Marius Matache 29 aprilie 2013
    • D-Petre 29 aprilie 2013
  2. Vienela 29 aprilie 2013
    • D-Petre 29 aprilie 2013
  3. cotos 29 aprilie 2013
  4. Pingback: topul comentatorilor lunii aprilie | DANAP.RO 29 aprilie 2013
  5. javra 29 aprilie 2013
  6. Ana- 29 aprilie 2013
  7. Yamasha 29 aprilie 2013
    • D-Petre 29 aprilie 2013
  8. mihaela 2 mai 2013
  9. Ionut 6 mai 2013
  10. Şerban Stănescu 12 mai 2013
  11. florin 10 aprilie 2014
    • D-Petre 11 aprilie 2014