Zilele oraşului

Dupa anul de graţie 1989 a intrat sau a revenit în preocupările edililor oraganizarea zileleor oraşelor. Fiecare oraş şi-a stabilit o anume dată, care uneori simbolizează câte ceva pentru comunitatea locală iar alteori a fost aleasă în concordanţă cu sfinţii consideraţi patroni spirituali ai respectivelor oraşe.

Şi cum oamenilor le cam place să petreacă, aceste sărbători au prins la public.  Uneori acest tip de manifestări sînt destul de anoste, oficialii motivând că nu prea sînt bani la bugetele locale dar în anii cu alegeri se găsesc întotdeauna banii necesari organizarii unor petreceri ample, cu multi invitaţi care de care mai celebri (cum se găsesc banii necesari în anii electorali este deja o altă discuţie).

În Reşiţa zilele oraşului se desfăşoară în fiecare an de sfinţii Petru şi Pavel consideraţi patronii spirituali ai municipiului. Uneori, atunci când au existat diverse interese, această manifestare a fost cuplată cu sărbătorirea uzinei reşiţene, având astfel o amploare mult mai mare. Angajaţii U.C.M.R. (Uzina Constructoare de Maşini Reşiţa) primeau prime (uneori în bani iar alteori în bonuri valorice  cu care putea cumpăra mici şi bere) şi mai aveau şi câte o zi sau două libere pentru a putea petrece la zilele oraşului şi ale uzinei.

Până acum câţiva ani aceste manifestări avea loc în Piaţa 1 Decembrie 1918, în centrul municipiului Reşiţa, într-o zonă pietonală aflată între o frumoasă fântână cinegetică şi clădirile administrative ale primăriei şi consiliului judeţean. Pe o singură latură a acestei pieţe este un singur bloc de locuinţe şi cu toate acestea primarul şi consiliul local au decis mutarea manifestărilor în altă zonă a oraşului. Decizia a fost motivată de către edili, de primirea unor reclamaţii venite din partea locatarilor acelui bloc.

Resita, Piata 1 decembrie 1918

În acele sesizări locatarii spunea că datorită nivelului de zgomot nu se putea odihni … dar spectacolele şi concertele organizate la zilele orasului nu se desfăşurau până târziu în noapte şi maximum la ora 24:00 erau gata. Că pretrecăreţii mai rămânea acolo şi generau oarece gălăgie e adevărat dar oare chiar nu puteau respectivii locatari să îndure două-trei zile pe an zgomotul ? Sau mai degrabă erau deranjaţi „preacinstiţii” edili şi funcţionarii din cele două clădiri administrative ale municipiului  ???

O perioadă de câţiva ani, zilele oraşului au fost mutate pe Stadionul Municipal de Atletism. Acest stadion se află într-o zonă relativ izolată şi la o distanţă destul de mare de blocurile de locuinţe (aproximativ 100 m.) dar edilii au decis din nou, mutarea locului de desfăşurare a zilelor oraşului Reşiţa folosind aceleaşi justificări, adică reclamaţii ale locuitorilor din zonă.

Zilele Resitei pe stadionul de atletism

                                                                                                                                          captura dintr-un clip de pe youtube

Acum nu ştiu dacă au existat acele reclamaţii sau participanţii (şi mai ales „oficialităţurile”) au fost deranjaţi mai mult de condiţiile improprii de acolo. Timpul nu e întotdeauna însorit şi uscat, chiar dacă perioada de desfăşurare este în plină vară – 29 Iulie – aşa că nu prea era o plăcere să dănţuiesti pe gazonul mustind de apă … pentru că este un stadion foarte vechi, nemodernizat iar sistemul de drenaj „este foarte dezvoltat dar lipseşte cu desăvârşire” :).

În acest an, în nemărginita lor înţelepciune, consilierii locali în frunte cu primarul (fost „padurar”, fost pesedist, fost „independent” , în prezent revenit în matca social democrată) au ales un loc la marginea municipiului şi au decis că e mai bine ca locuitorii celui mai mare şi mai populat cartier al oraşului să facă un ocol de vreo 5 km.  dacă doresc să se deplaseze cu maşina spre Timişoara, pentru că zona aleasă înseamnă blocarea unei ieşiri din oraş pe timp de câteva zile şi în plus, blocurile de locuinţe sînt desparţite de respectiva zonă doar de o intersecţie aşa că după data de 29 mă aştept, pe bună dreptate de această dată, la un nou val de reclamaţii.

Noua locatie pentru zilele Resitei

Nu ştiu unde o să ne mai trimită primarul, în anii urmatori, să sărbătorim zilele orasului, pentru că deja a exilat manifestările la ieşirea din oraş … poate găseşte vreo locaţie în pădure, că tot a fost el specialistul nr. 1 în păduri înainte de a fi primar … (poate şi din acest motiv avem soşele care seamănă mai mult cu drumurile forestiere şi lucrări de modernizare care nu se termina nici de la un mandat la altul).

Într-un fel, noi reşiţenii, ne merităm soarta pentru că nu au venit extratereştrii ca să voteze primarul şi consiliul local. Mă gândesc acum la cei din München în perioada de desfăşurare a celebrului festival al berii. Oare cum se descurcă germanii timp de o lună la Oktober Fest, cu câte reclamaţii se procopsesc edilii de acolo şi cum de nu au decis mutarea festivalului la „dracu’n praznic”  sau chiar desfinţarea lui ?

Pe la voi unde se desfăşoară zilele oraşului şi ce amploare au ?

Update cu o programul – Vineri si Duminica in program sunt solisti si formatii de muzica populara iar Sambata e rezervata urmatorilor invitati: Fely Donose,  Andi Band, Inside,  Cristi Iakab & The Road Band,  Phaser,  Stela Enache si  Antonia.

 

Latest Comments

  1. Gabriel Ursan 23 iunie 2013
  2. Marius Matache 24 iunie 2013
    • D-Petre 24 iunie 2013
  3. cotos 24 iunie 2013
  4. Yamasha 24 iunie 2013
  5. Bucur 24 iunie 2013
  6. SydowBlog 24 iunie 2013
  7. trofo 24 iunie 2013
    • D-Petre 25 iunie 2013
  8. Georgiana 26 iunie 2013
  9. Andrei 29 iunie 2013
  10. Maria 29 iunie 2013
  11. Ionut 4 iulie 2013