Categorie: Generalităţi
Hoinărind prin blogosferă am găsit pe blogdefotografie câteva informaţii despre un concurs de fotografie organizat de către editura Herald. Pentru că ideea celor de la editură este interesantă m-am …
După ce au reuşit performanţa de a termina campionatul pe locul doi (o parte din lotul reşiţean sînt legitimaţi şi au jucat la echipa Timişoara 89ers, cea care de fapt …
Să nu se înţeleagă greşit, n-am nimic cu magazinul LIDL, ba chiar îl vizitez săptămânal pentru că e în apropiere şi pentru că în general au marfă bună, dar …
Una … Perioada de desfăşurare a concursului a fost până în 24 Iulie, dată care a trecut, aşa că declar oficial concursul închis. Din păcate nu au fost participanţi. Poate …
Nu cred că expresia „mai răruţ că-i mai draguţ” se aplică şi frecvenţei postărilor de pe blog dar … e vară, e cald, e perioadă de vacanţe/concedii + o …
Am încercat să merg şi la Cupa Caraşului Reşiţa 2013 – etapă a Campionatul Naţional de Karting Şcolar – (despre manifestarea din 2012 am scris aici) dar pentru că la acest sfârşit …
În acest week-end, în Reşiţa şi în împrejurimi, au avut loc mai multe evenimente interesante. Din păcate au fost trei evenimente care s-au suprapus şi cu un mic …
În această săptămână, în perioada 12-14 Iulie 2013, se va desfăşura a X-a ediţie a evenimentului West Romanian Bike Week. Este a IV-a oară când acest eveniment este organizeat în locaţia …
Cu toate că anul trecut Fundația Culturală Jazz Banat a avut probleme cu finanţarea pe care o asigura primăria Timişoara, Festivalul de Jazz de la Gărâna nu moare. În perioada …
Dupa anul de graţie 1989 a intrat sau a revenit în preocupările edililor oraganizarea zileleor oraşelor. Fiecare oraş şi-a stabilit o anume dată, care uneori simbolizează câte ceva pentru …